ANAF vinde două mașini aparținând fostului politician și ministru Elena Udrea, respectiv un Mercedes vechi de 17 ani și un Fiat 500 de 10 ani, precum și mai multe terenuri situate în apropierea lacului Străulești.

După calculele ANAF, prejudiciul total de recuperat de către stat ar fi de peste 9 milioane lei, arată datele consultate de Profit.ro.

Deși mașinile sunt destul de vechi, Fiscul vrea 7.158 euro pentru Fiat 500 și 7.685 euro pentru Mercedes Benz S500. Grosul banilor ar trebui, însă, să vină de pe cele șase terenuri, pe care ANAF dorește cel puțin 793.447 euro (preț care include TVA).

Elena Udrea a mai deținut, în coproprietate, teren în zona respectivă, dar l-a vândut în 2011.

Elena Udrea, fost ministru al turismului, a fost condamnată definitiv pe 7 aprilie 2022 la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” după ce ÎCCJ a respins contestația în anulare formulată de aceasta.

Udrea fost condamnată pentru prima dată în iunie 2018, la 6 ani de închisoare, în dosarul Gala Bute. Atunci, Udrea se afla în Costa Rica.

În dimineața dinaintea condamnării, Udrea a plecat din țară pe la Vama Giurgiu, dar a fost prinsă după câteva ore în Bulgaria.