Paul Balogh, antreprenor din domeniul educației bazate pe tehnologie, stabilit la Londra, analizează direcția digitalizării învățământului românesc, din perspectiva elevilor, studenților și profesorilor. Paul Balogh conduce Hypersay, o companie specializată în conținut educațional și platforme educaționale digitale.

Este de mulți ani implicat în crearea de manuale digitale pentru elevii din România, iar platforma de prezentări interactive Hypersay este folosită pentru predare în școli, universități și pentru comunicarea în companii.   

El a răspuns întrebărilor EURACTIV.ro despre schimbările aduse de pandemie în companie, în industria conținutului educațional digital, în învățământul preuniversitar și universitar, dar și despre cum se vede viitorul digital al educației din România. 

Compania a fost afectată și în bine și în rău, în sensul că interesul pentru serviciile pe care le oferă a crescut puternic, în schimb nimeni nu era pregătit pentru o astfel de creștere.  „… Peste noapte s-a întâmplat ceva ce așteptam într-un fel - mai toată lumea din zona de educație digitală aștepta să vină un moment în care în sfârșit profesorii vor folosi tooluri digitale - dar nimeni nu voia să se întâmple chiar acum. Și nu așa și nu forțat. Era un soi de ‘cu un ochi râzi, cu un ochi plângi’”, a spus Paul Balogh.

Profesorii s-au descurcat cât de bine se putea Potrivit lui Balogh, nivelul de înțelegere al profesorilor de nivel preuniversitar asupra tehnologiei s-a dovedit foarte variat: unii nu aveau vocabularul de bază în privința tehnologiilor digitale, și făceau confuzii, în timp ce alții erau deja la curent, uneori încă dinaintea pandemiei, cu cele mai noi tendințe și strategii din domeniul EdTech. Iar atunci când profesorii dornici să învețe au avut și funcții administrative în ierarhia școlii, exemplul lor a contat și mai mult. 

„Cred că, dată fiind situația lor, și anume, nu aveau bugete, nu aveau cunoaștere preliminară din lumea digitală, nu au fost obișnuiți cu așa ceva, felul în care s-au descurcat profesorii chiar și în aceste condiții (pe cont propriu, au învățat repede, au întrebat în jur, și-au luat abonamente la Zoom sau altundeva și au continuat procesul de educație) mi se pare că profesorii români s-au descurcat la fel de bine ca oricine altcineva dintr-o altă țară. Nu mi s-a părut că ar fi ceva în minus… (...) Dar e o notă aici, o diferență foarte mare. Ceilalți profesori din alte țări au avut susținerea directă și reală și serioasă a ministerelor.”

El a oferit exemplul Marii Britanii care a dat dovadă de organizare și ordine. În primă fază, ministerul le-a cerut profesorilor să pregătească materiale tipărite pe care să le trimită fiecărui elev în parte prin poștă, apoi au folosit telefonul pentru apeluri individuale între profesor și elev pentru ca, în cele din urmă, școlile să inițieze și comunicarea audio-video, prin platforme digitale, între profesori și elevi.

„La noi a lipsit organizarea și asta regret,” spune Paul Balogh. 

Raportul de putere profesor-elev s-a schimbat

Și pentru elevi a fost grea perioada în care a trebuit să se adapteze la comunicarea la distanță cu profesorii și colegii, chiar dacă la început părea că doar se amuză de situația care îi punea în dificultate pe profesori. Pe de altă parte, pentru că mediul digital are alte reguli, s-au schimbat radical raporturile de putere între elevi și profesori. -space:pre;white-space:pre-wrap;"> „Dacă nu predai ceva suficient de interesant pentru ca studentul să găsească motivul să-și pornească camera și să participe voluntar la oră, n-aveai cum să-l mai obligi. Or acest mic detaliu de raport de putere între profesor și studenți cred că a încurcat foarte mulți profesori, pentru că dintr-o dată nu mai merge cu frica, nu mai merge cu strigătul, nu mai merge cu dominarea.” Pentru tsunamiul de noutăți care a venit peste profesori anul trecut nu era nimeni pregătit, nicăieri în lume, spune Balogh.  Manualul școlar nu a murit Întrebat dacă manualele școlare sunt pe cale de dispariție din școlile românești, Paul Balogh, a cărui companie realizează manuale digitale de ani buni, spune că manualul e în continuare extrem de important, iar acest lucru nu pare să se schimbe. 

„În România manualul e atât de important încât uneori e mai important decât profesorul,” spune antreprenorul. „Profesorul devine uneori o anexă a manualului în loc să fie manualul o anexă a profesorului.” Pe de altă parte, nici cei care lucrează la manuale nici chiar ministerul nu au date legate de gradul și modul de folosire a manualelor digitale, deși au trecut șase ani de când acestea există și au ajuns la a doua generație. „Nu știi ce să îmbunătățești. Mi se pare catastrofal,” spune Balogh, care adaugă că manualele digitale au devenit „o idee bună făcută prost și o șansă ratată”.

Universitățile - mai pregătite pentru era digitală Zona universitară a fost găsită de pandemie mai digitalizată și mai bine pregătită pentru învățământ la distanță, potrivit lui Paul Balogh, a cărui companie colaborează cu mai multe universități din lume. Cele mai multe își adaptaseră sau cumpăraseră un Learning Management System care este în general un mecanism de organizare a învățământului dar nu pentru predare. 

Dacă universitățile românești aveau deja bază pe care să construiască și nu au existat mari diferențe față de cele străine, Paul Balogh vede diferențele tot în ceea ce privește organizarea inițială: „A fost ceva de genul ‘noi ca universitate nu știm ce să facem, dar ia descurcați-vă voi pe facultăți sau, și mai bine, pe departamente’. Decizia a fost împinsă cât mai jos.”  

Unde merge educația românească Antreprenorul Paul Balogh deplânge faptul că, în ansamblu, educația de la noi nu are un parcurs stabilit pentru viitor.  „Tot uitându-mă la ce face și ce nu face Ministerul, în acești ani de când sunt cât de cât în preajma lucrurilor digitale din România, mărturisesc că nu înțeleg. Nu înțeleg dacă există măcar un plan. Unde vrei să ajungi, dragă Ministerule?

Care e direcția în care o iei? Nu înțeleg dacă există vreo strategie de a urmări ceva. Se tot vehiculează asta cu școala finlandeză. Și sunt pros and cons. Mai multe pros decât cons. Dar aia nu poate fi implementată așa, gata, de mâine avem în România școală finlandeză. Nu se poate. E altă țară, altă dimensiune, alt background,” spune el.    ”În acest moment nu cred că cineva, în tot ministerul acela, are cu adevărat un plan. Și nu mă refer la un plan individual ci la un plan asumat de o instituție care să zică ‘Noi, Ministerul, aia trebuie să facem, în direcția aia trebuie să o luăm.’

Mi-e greu să răspund dacă am senzația că ei urmăresc ceva, pentru că mi se pare că ei nu urmăresc nimic. Ei reacționează pur și simplu de pe o zi pe alta, mai facem câte o chestie, mai trece timpul, mai avem un nou ministru, se mai schimbă ceva… Nu e un progres urmărind un scop. Sau dacă e, nu-l vedem noi. Sau nu e explicit. Sau nu e într-un program unde să-l putem citi.”