Guvernele din mai multe state europene și europarlamentarii cer soluții pentru rezolvarea crizei prețurilor la energie și o abordare comună a UE pentru ca astfel de situații să fie evitate pe viitor.

Miniștrii economiei și finanțelor din Spania, Franța, Cehia, Grecia și România propun o abordare pe 5 piloni privind prețul gazului și prețurile angro ale energiei electrice, conform unei declarații comune.

În document, miniștrii propun o acordare comună la nivel european în condițiile în care prețul gazului și prețurile angro ale energiei electrice au crescut dramatic în ultimele luni, informează Ministerul Finanțelor.

„Propunem următoarea abordare, bazată pe 5 piloni: În primul rând, este necesară o abordare comună la nivel european. Avem nevoie de un set de instrumente de politică europeană pentru a coordona răspunsurile naționale, pentru a reacționa imediat la creșterile dramatice ale prețurilor”, precizează sursa citată.

În al doilea rând, în ceea ce privește gazul, oficialii propun investigarea funcționării pieței europene de profil pentru a înțelege de ce cantitățile contractate de gaze au fost insuficiente.

„De asemenea, ar trebui să elaborăm linii directoare comune privind depozitarea gazului pentru a atenua creșterea prețurilor. În plus, ar trebui să ne coordonăm mai bine achizițiile de gaze pentru a ne crește puterea de negociere”, se arată în document.

Și unii eurodeputați au avut solicitări similare, într-o dezbatere din sesiunea plenară de la Strasbourg pe tema creșterii prețurilor la produsele energetice. Majoritatea europarlamentarilor susțin politicile privind reducerea emisiilor incluse în Pactul ecologic european, dar sunt în dezacord cu căile de a ajunge acolo.

Dacă unii parlamentari cer o grăbire a procesului de adoptare a energiilor regenerabile, alții au atras atenția că energia verde nu poate acoperi total cererea din Europa, iar Comisia Europeană nu ar trebui să descurajeze investițiile în energie nucleară și gaze naturale.


Mulți eurodeputați au atras atenția asupra dependenței Europei de gazele rusești și jocurile geopolitice ale lui Vladimir Putin.

„În primul rând, trebuie să identificăm dacă a existat orice manipulare a pieței în Europa în ultimele săptămâni și luni de către actori statali și non-statali. Trebuie să ne asigurăm că niciun actor statal sau non-statal, fie el Rusia, Gazprom sau oricine altcineva, nu manipulează sau influențează prețurile europene la energie. Dacă asta se întâmplă, atunci trebuie să luăm măsuri, atunci sancțiunile sunt, evident, de neevitat împotriva unor astfel de entități, fie ele companii private sau nu”, a punctat eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan.

Pe de altă parte, au arătat alți deputați, demonizarea lui Putin nu ajută, iar Europa ar trebui să construiască mai multe capacități de producție a energiei (verzi), pentru a reduce astfel dependența de Rusia.

„Eficiența energetică și producția tot mai mare din surse regenerabile vor duce la o stabilizare a pieței, la prețuri mai mici la energie și la independență energetică”, punctează Cristian Bușoi, președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European.

Cea mai mare parte a deputaților din Parlamentul European susțin nevoia de îmbunătățire a eficienței energetice, dar, pe termen scurt, este nevoie de măsuri suplimentare pentru ajutorarea consumatorilor să depășească sezonul rece și a companiilor să rămână în business.

„Spunem «da» tranziției către o economie verde, dar trebuie să ne asigurăm că îi sprijinim pe cei afectați. Oamenii, întreprinderile, în special cei aflați într-o situație vulnerabilă, nu trebuie lăsați singuri să suporte această povară”, a spus Siegfried Mureșan, care a pledat pentru un set de măsuri financiare la nivel european.

Eurodeputatul PNL insistă pentru măsuri comune la nivelul Uniunii Europene. „Trebuie să prezentăm, doamnă comisar, un set de instrumente la nivel european, de măsuri pe care statele membre să le poată lua astfel încât nicio acțiune dintr-un stat membru să nu afecteze acțiunile dintr-un alt stat membru”, a spus miercuri Siegfried Mureșan în discursul susținut în plenul PE, într-o dezbatere la care participă și Kadri Simson, comisarul european pentru energie.

Comisia Europeană a propus un pachet de soluții, care ar trebui implementate cât mai curând, susține Cristian Bușoi: o definiție europeană a consumatorului vulnerabil și susținerea inclusiv din fonduri europene a efortului statelor membre pentru ajutorul acordat acestuia, dar și achiziția centralizată de gaze printr-o platformă europeană, cu beneficii atât grație coordonării planificării și aprovizionării, cât și datorită ponderii geopolitice pe care UE o poate avea în gestionarea negocierilor.

Nu în ultimul rând, la nivel european se poartă o discuție despre reducerea TVA, a taxelor și accizelor la energie. Acestea au o pondere semnificativă în prețul final al energiei, dar valoarea ratelor de taxare diferă între statele membre, astfel că impactul ar putea să nu fie echilibrat.

Și eurodeputații, și cele cinci guverne cer o reformare a pieței de energie electrică. „Piața electricității are multe avantaje: asigură aprovizionarea cu energie în orice moment, pentru toate țările europene, însă trebuie îmbunătățită pentru a stabili o legătură mai bună între prețul plătit de consumatori și costul mediu de producție al energiei electrice, în mixurile naționale de producție. Acest lucru este cu atât mai important cu cât decarbonizarea va duce la creșterea folosirii energiei electrice în economie”, se spune în comunicatul Ministerului Finanțelor.

Și miniștrii vorbesc de obținerea independenței energetice prin investiții în diversificarea aprovizionării cu energie și reducerea dependenței europene de țările exportatoare de gaze, cât mai curând posibil.

„În al cincilea rând, Sistemul european de tranzacționare a emisiilor (ETS) este esențial pentru a stabili un preț explicit al emisiilor de carbon și pentru a începe tranziția energetică. Prin urmare, pentru a le oferi părților interesate, publice și private, oportunitatea de a-și planifica din timp și de a-și muta investițiile către activități cu emisii reduse de carbon, trebuie să asigurăm un preț mai predictibil al carbonului și să evităm volatilitatea excesivă”, se mai arată în document.