Românii sunt mult mai îngrijorați de impactul schimbărilor climatice asupra vieții lor decât media europeană, potrivit unui sondaj BEI privind clima.

Sondajul Băncii Europene de Investiții cu privire la climă din 2021-2022 explorează părerile oamenilor despre schimbările climatice într-o lume ce se modifică rapid. Rezultatele acestei runde vizează percepțiile cetățenilor legate de schimbările climatice și acțiunile pe care se așteaptă să le ia țara lor pentru a le combate. 

Dintre români, 85% sunt mai îngrijorați de criza climatică decât de propriul guvern, arată prima rundă a sondajului. Prin urmare, sunt destul de pesimiști când vine vorba despre capacitatea țării lor de a face o tranziție verde ambițioasă - 36% sunt de părere că România nu va reuși să reducă drastic emisiile de carbon până în 2050, conform angajamentului din Acordul de la Paris

Aproape două treimi dintre cetățeni (64%) cred că România nu va reuși să-și atingă obiectivele de reducere a emisiilor de carbon. 63% dintre români sunt în favoarea unor măsuri guvernamentale mai stricte – similare cu cele implementate pentru a combate criza COVID-19 – care să impună schimbări în comportamentul oamenilor, arată rezultatele sondajului, potrivit unui comunicat al BEI.

O mare parte a publicului (84%) crede că schimbările climatice și consecințele acestora sunt cele mai mari provocări pentru umanitate în secolul XXI.

Remarcabil este faptul că 88% dintre români consideră că schimbările climatice au impact asupra vieții lor zilnice (mai mult cu 11 puncte procentuale decât media europeană de 77%).

Majoritatea românilor (76%) ar susține – într-o măsură mai mare decât europenii, în general (69%) – introducerea unei taxe pe produsele și serviciile care contribuie cel mai mult la încălzirea globală. Chiar și 75% dintre respondenții cu venituri mai mici ar fi în favoarea unei astfel de taxe. Românii susțin și o garanție de minimum 5 ani pentru orice produs electric sau electronic (94%) și înlocuirea zborurilor pe distanțe mici cu trenuri rapide, cu emisii reduse (90%). De asemenea, sunt de acord cu măsuri mai blânde, cum ar fi consolidarea educației și creșterea conștientizării tinerilor cu privire la consumul durabil (95%).

Întrebați pe ce sursă de energie ar trebui să se bazeze țara lor pentru a combate încălzirea globală, majoritatea românilor au răspuns că preferă energiile regenerabile (70%) pentru rezolvarea urgenței climatice, cu 7 puncte peste media UE de 63%. În același timp, românii, în general, sunt mai puțin favorabili energiei nucleare decât alți europeni (7% față de 12%).

„Mi se pare un mesaj foarte puternic că marea majoritate a românilor, asemeni altor europeni, consideră că schimbările climatice au impact asupra vieții lor de zi cu zi și că schimbările climatice și consecințele lor sunt cea mai mare provocare în secolul XXI. Sondajul nostru arată că aproape două treimi dintre români sunt în favoarea unor măsuri guvernamentale mai stricte, care să impună o schimbare a comportamentului oamenilor”, a declarat Vicepreședintele BEI Christian Kettel Thomsen.

Banca Europeană de Investiții a lansat a patra ediție a Sondajului BEI cu privire la climă, o evaluare temeinică a părerilor oamenilor despre schimbările climatice. Desfășurat în parteneriat cu firma de cercetare de piață BVA, a patra ediție a Sondajului BEI cu privire la climă are ca scop să informeze despre dezbaterea mai largă referitoare la atitudinile și așteptările legate de acțiunile climatice. Peste 30 000 de respondenți au participat la sondaj între 26 august și 22 septembrie 2021, cu un eșantion reprezentativ pentru fiecare dintre cele 30 de țări care au făcut obiectul sondajului.