Comisia Europeană va evalua în mod amănunțit prevederile privind prețul gazelor din OUG dată de Guvern, în special compatibilitatea sa cu Tratatul, Directiva privind gazele naturale și Directiva privind electricitatea.

"Comisia a subliniat întotdeauna importanța de a permite tuturor producătorilor români de gaze naturale să concureze pe piața internă și pe piața externă și, în acest context, și-a exprimat îngrijorări cu privire la așa-numita Central Market Obligation (CMO), potrivit căreia toți participanții în piață trebuie să vândă cel puțin 50% din producția anuală pe una din cele două burse românești. Din cauza acestor obligații CMO, la care se adaugă prevederile din proiectul Ordonanței de Urgență (prezentat în 18 decembrie, n.r.), există riscul ca tranzacțiile derulate în afara acestor platforme centralizate să devină, cel puțin, neprofitabile. Mai mult, ele pot crea discriminări față de producătorii locali și pot limita comercializarea gazelor naturale produse în România ceea ce ar fi în detrimentul producției la nivel național. Intervențiile distorsionate și inadecvate pe piața gazelor naturale pot pune în pericol investițiile și pot amâna dezvoltarea producției offshore de gaze din Marea Neagră, afectând, totodată, dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranța aprovizionării și solidaritatea în Uniunea Energetică (cum este de exemplu faza II a proiectului BRUA de interes comun)", au precizat, pentru Agerpres, reprezentanții Comisiei Europene.

Experții Executivului comunitar au mai precizat că "un cadru legislativ stabil, așa cum este asigurat de regulile UE, este de asemenea vital pentru a genera investițiile necesare".

CE reamintește, în context, că UE a susținut eforturile în acest sens garantând statutul de proiect de interes comun (PCI) gazoductului BRUA și susținând faza 1 a construcției în România cu o alocare financiară de 181 milioane de euro de la Facilitatea Connecting Europe.