Banii economisiți prin scăderea TVA la alimente s-au întors în magazine
Trei sferturi din sumele economisite prin reducerea TVA la produsele alimentare și la băuturile non-alcoolice din iunie, anul acesta, s-au întors în magazine, tot în cumpărături de bunuri de larg consum.
Concluzia aparține unei cercetări realizate de compania de profil GfK România, care a urmărit modificările din structura coșului de cumpărături.
Analiza arată că mai mult de jumătate din această sumă a fost direcționată către produsele alimentare și băuturile non-alcoolice. De asemenea, 17 procente au mers către zona produselor ne-alimentare - produse de îngrijire personală și de îngrijire a casei, în vreme ce restul sumei a rămas în buzunarul românilor, fie pentru alte cheltuieli, fie pentru economisire.
GfK precizează că, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, reducerea TVA s-a tradus într-o inflație negativă medie a prețurilor de -6,8 la sută în intervalul iunie-septembrie din acest an.
„Comportamentul de cumpărare a suferit modificări față de momentul prim al impactului scăderii prețurilor. La început, deși tot aproximativ 70 la sută reveneau în FMCG (fast moving consumer goods - bunuri de larg consum, n.r.), proporția dintre produsele alimentare și cele ne-alimentare a fost aproximativ egală”, se mai arată în cercetare, cu precizarea ca această observație se referă la lunile iunie-iulie.
Ulterior, acest fenomen s-a diminuat, banii revenind în cea mai mare parte către bunurile alimentare. Pe segmentul produselor de îngrijire personală, s-a remarcat tendința de a cumpăra dintr-un segment de preț superior, mai consemnează analiștii.
Cota redusă de TVA de 9 la sută a fost aplicată din 1 iunie pentru alimente, inclusiv băuturi (cu excepția băuturilor alcoolice) destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor.
Comentarii