Fostul președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că România riscă să piardă peste 7 miliarde de euro din fonduri europene, din cauza incapacității administrative de a face proiecte credibile.

”România pierde la sfârșitul acestui an peste 7 miliarde de euro bani nerambursabili de la UE pentru că nu a avut capacitatea administrativă la nivelul guvernului și al agențiilor de stat să facă proiecte credibile. Banii se pierd în principal de la infrastructură și de la mediu, adică exact de la autostrăzi, căi ferate, îndiguiri, regularizări de râuri, modernizări de porturi și aeroporturi”, a susținut fostul președinte la Congresul PMP. 

Băsescu a afirmat că pentru România trebuie să devină o prioritate ”dezvoltarea infrastructurii de transporturi ca soluție atât pentru crearea de locuri de muncă și, în același timp, pentru modernizarea economiei românești”. 

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat, pe 8 octombrie, la o conferință, că la o absorbție de 80%, pierderile la finalul exercițiului 2007 — 2013 doar din alocările europene se vor ridica la patru miliarde de euro.

Pentru a ajunge însă la 80%, ar fi nevoie de creștere cu 23% a ratei de absorbție în doar trei luni.

La sfârșitul lunii septembrie, rata de absorbție era, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, de 56,99%.