Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a majorat previziunea privind creșterea economiei României din acest an, la 7,2%, însă vede un ritm mai scăzut pentru anul următor.

BERD vede deci o creștere economică de 7,2% pentru România în 2021, față de 6% cât estima în iunie, potrivit unui raport publicat joi de instituția financiară internațională.

Totuși, estimarea privind creșterea economică de anul viitor a fost redusă la 4,4%, de la 5% preconizat în urmă cu câteva luni.

„Pe ansamblu, Produsul Intern Brut este așteptat să înregistreze un avans de 7,2% în 2021. În 2022, Facilitatea de Redresare și Reziliență ar urma să ducă la creșterea investițiilor și la o îmbunătățire graduală a exporturilor, în timp ce încetinirea consumului privat comparativ cu ultimii ani și așteptata consolidare fiscală ar putea să se traducă într-o creștere a PIB de 4,4%. Principalul risc la adresa acestei prognoze este evoluția pandemiei, în condițiile în care România are a doua cea mai scăzută rată de vaccinare din UE”, se arată în raportul BERD, citat de Agerpres.

Potrivit instituției financiare, în toate cele trei state membre UE din Europa de Sud-Est (Grecia, România și Bulgaria) are loc în prezent o revenire economică semnificativă după un an 2020 dificil. În special economiile Greciei și României înregistrează o creștere economică deosebit de puternică, în cazul României principalul motor al creșterii fiind cererea internă.

BERD avertizează însă că prețurile ridicate la materii prime ar putea afecta revenirea economiilor din zona sa de activitate. „Prețurile ridicate la gaze naturale, petrol și alte materii prime afectează balanța comercială a statelor importatoare de energie. Multe state sunt presate să compenseze povara cheltuielilor mari la energie pentru gospodăriile cu venituri reduse. Prețurile mari la energie, perturbările lanțurilor de aprovizionare și, în unele cazuri, deprecierea monedelor au majorat semnificativ inflația. Acesta este un motiv de îngrijorare”, a declarat economistul șef al BERD, Beata Javorcik.

Cel mai recent raport privind Perspectivele economice regionale, publicat joi de BERD, susține că prețurile mari la energie ar putea oferi un test al sprijinului opiniei publice pentru un viitor mai verde.

Conform celor mai recente prognoze ale BERD, economiile din zona sa de activitate vor înregistra în 2021 o creștere medie de 5,5%, o revizuire în sus cu 1,3 puncte procentuale față de prognozele din luna iunie. În 2022, pe măsură ce economiile își vor reveni, ritmul de creștere este așteptat să se modereze la 3,8%. BERD subliniază că acest prognoze sunt supuse unui grad ridicat de incertitudine ca urmare a riscurilor asociate cu direcția viitoare a infecțiilor cu COVID-19, posibila înrăutățire a condițiilor externe și o creștere economică mai modestă în rândul principalilor parteneri comerciali.