Banca Națională a României (BNR) a revizuit prognoza de inflație pentru finalul acestui an la 1,9%, a declarat marți guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în condițiile în care anterior estima un nivel al ratei inflației de 1,6%.

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflației de 3,2%, de la 3,1% anterior, iar pentru finalul primului semestru din 2019 se așteaptă la o rată a inflației de 3,5%, relatează Agerpres.

Potrivit BNR, reintrarea ratei anuale a inflației IPC (Indicele prețurilor de consum) în intervalul țintei este anticipată a avea loc în trimestrul III din 2017.

Calculată la taxe constante, rata inflației va atinge 2,9% în decembrie 2017, valoare situată peste ținta centrală de inflație, de 2,5%.

”Presiunile acumulate pe plan intern încep să transpară la nivelul prețurilor de producție, odată cu disiparea influenței dezinflaționiste a mediului extern. Avem costuri salariale care se duc în sus. Avem o majorare o prețurilor de producție”, a explicat Mugur Isărescu.