Discuțiile despre creșterea pensiilor și dublarea alocațiilor în plină criză economică arată iresponsabilitatea politicienilor, care sunt cu ochii mai mult la posibilele alegeri din toamnă decât la deficitul bugetar.

„Bugetul este deja aruncat cu totul în aer, practic. Nu știu despre ce vorbim. Important este ca acest deficit bugetar pe care îl va avea statul român, să poată fi plătit, să poată fi acoperit”, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu.

Reprezentantul BNR a fost întrebat, la Digi 24, dacă România și-ar permite pentru această toamnă o dublare a alocațiilor și o creștere a pensiilor cu 40%.

Suciu spune că discuția despre pensii și alocații nu are neapărat o relevanță economică.

„Nu are nici o relevanță economică. Evident că e ruptă de o discuție economică. Politic, (România) își poate permite orice. Economic, își poate permite doar ceea ce poate plăti și în acest moment limitele de plată pe care statul român și le poate permite sunt evidente”, a apreciat Suciu.

În opinia purtătorului de cuvânt al BNR, aceste măsuri pot fi realizate doar prin împrumuturi însă aceste împrumuturi se fac la anumite dobânzi, care depind de o anumită realitate economică. 

„Această realitate economică depinde deja de anumite deficite pe care deja le avem. România nu a pornit de la zero cu deficitul bugetar (...). A pornit de la deficite bugetare serioase și deficite comerciale. În consecință, nu pleacă de la zero și are foarte mult de recuperat. La aceasta se adaugă elementele de criză pe care încă nu știm să le dimensionăm corect. Știm că vor fi mari, dar încă nu știm să le dimensionăm corect. În schimb, ce știm să dimensionăm, dimensionăm niște cheltuieli. Este singura soluție, a dimensiona cheltuielile corect”, a apreciat Dan Suciu.

Certurile dintre PNL și PSD s-au intensificat în ultimele zile pe tema măsurilor adoptate de Parlamentul dominat de PSD care nu au girul guvernului format de PNL. 

Principala problemă este creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, o măsură criticată de analiști încă de la adoptarea legii pensiilor din cauza amplorii modificării considerate nesustenabile. Diferite voci din guvern s-au contrazis pe tema creșterii pensiilor în ultimele luni, iar PNL nu a reușit să vină cu o justificare clară în sensul amânării creșterii sau, dimpotrivă, a menținerii acesteia.

În lipsa unei poziții clare, dar pe fondul declarațiilor ministrului de finanțe privind anunțarea mai multor scenarii posibile, în funcție de evoluția economiei, PSD a preluat ofensiva, anunțând introducerea unei moțiuni de cenzură dacă va fi amânată creșterea pensiilor.

PSD a profitat și de ordonanța de urgență care amână dublarea alocațiilor pentru copii, pe care au respins-o în Parlament miercuri. „PSD va vota creșterea imediată a alocațiilor pentru copii. Parlamentarii PSD vor respinge astăzi în Camera Deputaților ordonanța de urgență prin care Guvernul Orban a amânat până la 1 august dublarea alocațiilor. Copiii nu au nicio vină!”, au anunțat social-democrații înaintea votului.

Iar ministrul de finanțe a acuzat PSD de „terorism economic”.

„PSD are un singur scop. Să mai câștige câteva voturi chiar dacă asta înseamnă prăbușirea economiei pentru următorii zece ani (...) PSD vânează voturi prin PRĂBUȘIREA economiei că urmare a creșterii cheltuielilor bugetare care nu au sursă de finanțare”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

De cealaltă parte, PSD susține că sunt bani pentru dublarea alocațiilor.

În contextul actual, purtătorul de cuvânt al BNR a catalogat drept revoltător faptul că sunt analiști și politicieni care afirmă că orice cheltuială este posibilă, iar România și-ar permite dobânzi mai mici.

„Acestea fiind certitudinile, mi se pare de-a dreptul revoltător că există analiști și comentatori, chiar și oameni politici, care trec peste toate aceste lucruri și privesc cu seninătate, spunând că orice cheltuială este posibilă, orice finanțare este posibilă și că România își poate permite chiar și alte tipuri de dobânzi decât cele pe care le are în aceste nivel, adică mult mai mici. Nu își poate”, a spus Dan Suciu la Digi 24.