"Bulgaria se alătură proiectului de construire a unei linii electrice care va trece prin apele Marea Neagră", a anunțat ministrul bulgar al energiei, Rosen Hristov.

"Acest lucru s-a întâmplat la o ședință a comitetului de conducere pentru construirea coridorului verde din Azerbaidjan către Ungaria”, a mai spus Rosen Hristov, potrivit 24Chasa.

Este vorba despre amplasarea unui cablu subacvatic pentru transport de energie verde. Linia electrică pleacă din Azerbaidjan, trece prin Georgia, apoi de-a lungul fundului Mării Negre ajunge în România și de acolo electricitatea poate fi transportată până în Ungaria.

"Bulgaria a cerut să se alăture acestui proiect mai târziu, actualii participanți și-au dat acordul ca țara noastră să se alăture, au rămas de implementat procedurile administrative”, a spus ministrul Hristov.

El a mai subliniat că a fost minimizat pericolul ca Gazprom Export să depună o cerere de arbitraj împotriva Bulgariei în baza contractului de furnizare a gazelor naturale, care a expirat la sfârșitul anului trecut. Ministrul a comentat că termenul de depunere a cererii a expirat. În afară de asta, Bulgargaz a solicitat cantitățile din contract, dar Gazprom nu le-a livrat.

Partea bulgară a acceptat să se plătească conform noii scheme, ca celelalte țări, dar nu a primit niciun răspuns și nu s-au purtat negocieri.

Hristov a mai spus că se așteaptă raportul juriștilor, care vor evalua dacă societatea bulgară poate intenta un proces împotriva Gazprom Export.

Avocații au cercetat ce fac celelalte companii cărora li s-a oprit aprovizionarea din Rusia. Cu toate acestea, majoritatea sunt companii private și nu au avut acces la informații despre acțiunile lor.

Potrivit presei, printre acestea se află compania germană RWE, Engie din Franța, PGNiG din Polonia și Eni din Italia. Deci nu există prea multe evoluții noi în cazul procesului de arbitraj pe care Bulgargaz ar trebui să-l intenteze, a spus ministrul bulgar.

Acordul cu SUA privind cooperarea în domeniul energiei nucleare este gata, este în curs de traducere, a anunțat Hristov. Acesta poate fi apoi înaintat spre adoptare de către noul Guvern pentru aprobare.

Sursa: RADOR