Efectul Brexit asupra economiei locale s-ar putea manifesta printr-o reducere a cererii externe pentru produsele românești si o diminuare a fluxurilor de investiții străine directe, estimează banca centrală.

„Implicațiile încă dificil de estimat ale procesului de ieșire din UE a Regatului Unit contribuie la majorarea incertitudinii privind creșterea economică la nivel european și, în special, în cazul anumitor state cu legături strânse cu economia britanică”, se arată într-un raport BNR care analizează implicațiile Brexit asupra economiei românești, relatează HotNews.ro.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea avea loc în primul semestru din 2019, când România va deține președinția Consiliului UE.

În opinia experților băncii centrale, principalele efecte ale Brexit asupra economiei românești sunt:

Pe termen mediu, implicatia negativa, directa si previzibila, a Brexit-ului este scaderea bugetului european si implicit a fondurilor structurale. 

Forma si amploarea implicatiilor pentru Romania ale Brexit-ului depind atat de modul in care se vor incheia negocierile dintre Uniunea Europeana si Marea Britanie (care va fi amploarea modificarilor fata de situatia actuala), cat si de capacitatea UE de a adopta politici care sa continue procesul de integrare.

Rezultatul referendumului nu a avut pana in prezent un impact semnificativ asupra economiei romanesti, date fiind legaturile directe relativ scazute pe care Romania le are cu Marea Britanie. 

Schimburile comerciale ale Romaniei cu aceasta tara sunt relativ reduse. Exporturile firmelor autohtone catre Marea Britanie reprezinta sub 5% din total, in timp ce importurile insumeaza circa 2% din importurile totale (date pentru perioada ianuarie-august 2016).

In ceea ce priveste volumul investitiilor straine directe in Romania (ISD), Marea Britanie este a 13-a tara ca importanta, stocul ISD fiind de 1,3 miliarde euro la finalul anului 2015, reprezentand 2,1% din total.

Marea Britanie a devenit o destinatie pentru emigrantii romanii relativ recent (dupa ridicarea restrictiilor privind piata muncii incepand din 1 ianuarie 2014). Numarul cetatenilor romani inregistrati cu drept de munca in Marea Britanie era de 185.000 in iunie 2016.

In acest context, sumele de bani trimise de catre muncitorii romani din Marea Britanie au crescut semnificativ in ultima perioada (la 0,5 miliarde euro, respectiv 20% din totalul remiterilor muncitorilor romani in strainatate in anul 2015, reprezentand atat transferuri de bani, cat si venituri din munca).

Pe termen mediu si lung, iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana ar putea avea implicatii importante asupra Romaniei, ca urmare a unei posibile modificari a arhitecturii Uniunii Europene. Este important ca tarile din UE care nu au adoptat inca moneda euro sa nu fie afectate in drepturile lor comparativ cu tarile din zona euro.

Efectul asupra economiei autohtone s-ar putea manifesta printr-o reducere a cererii externe pentru produsele romanesti si o diminuare a fluxurilor de capital de tip investitii straine directe, ca urmare a impactului advers asupra dinamicii PIB al principalilor parteneri ai Romaniei din UE.

Citiți articolul complet pe HotNews.ro.