UPDATETrump suspendă tarifele pentru 90 de zile. Cu excepția Chinei, care are acum 125%
În stilul imprevizibil, președintele Trump a decis suspendarea tarifelor reciproce cu toate statele pentru 90 de zile, cu excepția unei taxe de 10%. Și a Chinei, în al cărei caz le-a mărit la 124 (de la 104%, procent aplicabil miercuri).
În același stil, Trump folosește un limbaj ofensator la adresa țărilor: "the countries are kissing my a***". I'll do anything", "«Sir, I'll do anything to make a deal»". Discursul a fost ținut la Cina anuală a Comitetului Național Republican pentru Congres (organizată de NRCC, în prezența președintelui), 8 aprilie - sursa: Reuters.
Miercuri, 9 aprilie, ora României 21:00: Trump suspendă tarifele reciproce cu toate statele pentru o perioadă de 90 de zile, cu excepția unei cote de 10%, aplicate universal. Trump motivează decizia prin aceea că statele au cooperat și nu au stabilit tarife de retorsiune. Singura excepție e China, căreia președintele american i-a mărit miercuri seara (ora României) tarifele la 124% de la 104%, ultimul aflat în vigoare doar miercuri.
Miercuri, 9 aprilie (ora 16:00): China anunță taxe vamale în valoare de 84% la importurile din SUA, care vor intra în vigoare joi, după ce Donald Trump a impus taxe de 104% asupra mărfurilor chinezești care ajung în Statele Unite. Și UE pregătise taxe vamale suplimentare pentru SUA.
În timp ce China și-a anunțat contramăsurile, Donald Trump a îndemnat companiile să se mute în SUA, scrie BBC.
Totodată, au intrat în vigoare și taxele mai mari la importurile în SUA impuse pentru peste 60 de țări - pe care Trump le consideră "cele mai mari infractoare" în materie de comerț.
Trump spune că țările afectate îl sună pentru "a-l pupa în fund" în încercarea de a negocia.
Bursele europene au scăzut și mai mult după anunțul Chinei.
Investitorii își vând obligațiunile guvernamentale americane pe termen lung - considerate în mod tradițional un "refugiu sigur".
Starmer: Trebuie să acționăm diferit
Lumea trebuie să înceapă să acționeze diferit după taxele vamale impuse de președintele american Donald Trump, spune Keir Starmer, adăugând că un acord comercial cu SUA sau modificarea taxelor aplicate SUA nu vor fi suficiente.
"Suntem de fapt, într-o lume în schimbare, intrăm într-o nouă eră. Trebuie să gândim și să ne comportăm într-un mod care să reflecte acest lucru".
El spune că Regatul Unit negociază cu SUA și speră să "se îmbunătățească situația".
UE propune tarife zero-la-zero. Până la suspendarea tarifelor pentru 90 de zile, UE anunțase un răspuns
Uniunea Europeană a adoptat miercuri primele sale măsuri de ripostă la tarifele vamale introduse de Donald Trump, taxând la rândul său o serie de produse americane precum motocicletele, soia sau carnea de pasăre, a anunțat Comisia Europeană, transmite AFP, preluată de Agerpres.
"UE consideră tarifele americane nejustificate și dăunătoare, provocând suferințe economice ambelor părți, precum și economiei mondiale. UE și-a comunicat în mod clar dorința de a ajunge la un rezultat negociat cu SUA, care să fie echilibrat și reciproc avantajos", a precizat executivul comunitar.
Măsurile sunt un răspuns la taxele de 25% anunțate de Washington la mijlocul lunii martie pentru importurile de oțel și aluminiu.
Riposta europeană la tarifele vamale de 20%, decretate de președintele american la data de 2 aprilie, urmează să fie anunțate de Comisia Europeană la începutul săptămânii următoare.
Uniunea Europeană subliniază că este gata să suspende "în orice moment" tarifele sale vamale, în cazul în care se va ajunge la un acord "just și echilibrat" cu Washingtonul.
Cu prilejul unui vot care a avut loc miercuri, statele membre și-au dat acordul pentru o taxare suplimentară a unei prime liste de produse americane cu o valoare de peste 20 de miliarde de euro.
Pe listă se află produse agricole precum soia, carnea de pasăre, orez și mai multe fructe.
De asemenea, sunt avute în vedere tarife vamale de până la 25% la lemn, motociclete, produse plastice, echipamente electronice sau produse de machiaj.
Ideea este acea de a viza în special produsele provenite din statele controlate de republicani, partidul lui Donald Trump.
În schimb, Bruxelles-ul a exceptat bourbon-ul de pe lista produselor americane vizate de tarife suplimentare. Mai multe țări europene producătoare de vin, precum Italia și Franța, au pledat pentru exceptarea bourbonului american, după amenințarea Washingtonului că va reacționa prin impunerea unor tarife vamale de 200% pentru vinurile și băuturile spirtoase europene.
Cea mai mare parte a noilor tarife va intra în vigoare la mijlocul lunii mai. Însă altele, cum este cazul celor pentru migdalele din SUA, nu vor intra în vigoare decât în decembrie.
Bruxelles-ul intenționează să-și prezinte la începutul săptămânii următoare riposta la tarifele americane pentru automobile și alte produse europene.
Și ce dacă?
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, avertizează partenerii americani că inten'ia de a face alianțe mai puternice cu China ar avea consecințe grave.
Ministrul spaniol al economiei a sugerat luni că Beijingul ar putea fi un partener strategic crucial pentru țara sa și pentru alte state din Europa.
Vorbind la o reuniune la Washington, Bessent a spus că o apropiere mai mare de China echivalează cu "a-ți tăia singur gâtul".
Într-un interviu acordat Fox Business Network, el a reacționat și la decizia "nefericită" a Chinei de a impune tarife de 84% asupra bunurilor din SUA.
China nu "are niciun avantaj", a comentat el, remarcând că vinde SUA mai mult decât cumpără de la Statele Unite. "Deci, pot crește taxele, și ce dacă?”.
Comentarii