Prețurile polițelor RCA vor crește, după ce decontarea directă va fi obligatorie, deoarece firmele de asigurări nu au încredere că își vor recupera banii unele de la altele, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

"Analizăm și noi proiectul privind RCA cu decontare directă, o să discutăm cu cei de la ASF. Dubiul cel mai mare vine din posibila creștere a prețurilor, pentru că știm că această decontare este permisă din 2016, are un succes moderat, sunt doar câteva procente. Ar avea avantajul că îi schimbă pe consumatori din logica 'eu vreau un produs foarte ieftin, că este pentru alții'. Consumatorul va fi mai atent la ce-și alege, pentru că el va beneficia de reparație în caz că e lovit. Deci, contează că e ieftin, dar și să aibă o rețea bună de service-uri, să se facă reparațiile la o calitate și cu promptitudine", a spus el, citat de Agerpres.

Chirițoiu a explicat de ce consideră că este mai scumpă decontarea directă.

"Îngrijorarea mea este legată de preț. Decontarea directă are un sens, pentru că echilibrează piața, dar mi-e frică de creșterea de preț, întrucât ofertele de decontare directă sunt ceva mai scumpe. Cred eu că sunt mai scumpe pentru că, dacă te lovește cineva, trebuie să plătească asigurătorul tău, iar eu, ca asigurător, îți fac reparația și apoi mă duc cu factura la asigurătorul celui care te-a lovit, ca să-mi recuperez banii, dar eu nu știu sigur dacă acela îmi dă bani. Problemele de neplată sau reclamațiile au fost din partea service-urilor, care au spus 'noi am făcut reparațiile, dar ăștia nu mă plătesc'. Firmele de asigurări între ele nu aveau așa de multe compensații până acum, dar numărul acestora va crește", a continuat Chirițoiu.

În opinia sa, este necesar un mecanism pentru ca firmele de asigurări să aibă încredere că-și vor recupera banii unele de la altele.

"Orice accident devine un regres, dacă este decontare directă. Eu bănuiesc că de-asta sunt mai scumpe polițele cu decontare directă, că le frică de mecanism, că nu va merge acest mecanism. Soluția mea este: haideți să creăm un mecanism prin care să dăm încredere firmelor de asigurare că-și vor recupera banii unii de la alții. Ar trebui să existe un mecanism bun de clearance. Dacă am face mecanismele să meargă bine, companiile nu vor mai vedea produsul atât de riscant și diferența dintre ofertele actuale și cele cu decontare directă se va îngusta, astfel că am putea face să nu existe o creștere mare de preț, pentru că vrem să ținem prețurile RCA cât de jos se poate", a subliniat Chirițoiu.

Potrivit acestuia, Consiliul Concurenței va lucra în continuare cu ASF și cu Ministerul Finanțelor la finalizarea acestei ordonanțe.