Ciolacu: Vom trimite la Comisia Europeană noul plan REPowerEu până la finalul lui august

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că România va trimite la Comisia Europeană noul plan REPowerEu, în valoare totală de 1,4 miliarde euro, până la finalul lunii august.
”1,1 miliarde de euro pentru români pentru panouri fotovoltaice și eficientizarea energetică a locuințelor! Noul plan REPowerEu, în valoare totală de 1,4 miliarde de euro, pe care îl vom trimite la Comisia Europeană până la sfârșitul lunii august va fi axat pe programe dedicate direct românilor! Concret, vor fi peste 600 de milioane de euro pentru achiziții de panouri solare și baterii pentru stocare a energiei. Aproximativ 60 de mii de gospodării vor putea accesa acest program, iar valoarea fiecărui grant va fi de aproximativ 10 mii de euro cumulat”, a scris joi pe Facebook premierul Marcel Ciolacu.
Alți 500 de milioane de euro vor merge pentru amenajarea locuințelor în vederea reducerii consumului de energie și implicit a facturilor cu până la 30%, ”o pondere semnificativă dintre acești bani va fi alocată țintit către populația vulnerabilă și cei din mediul rural”, a spus Ciolacu.
Premierul a mai precizat că are încredere că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Adrian Câciu va obține la Bruxelles ceea ce este necesar pentru români și România:
”Asta înseamnă să faci un plan în care să ții cont de necesitățile oamenilor și nu de interese personale sau de grup așa cum s-a întâmplat în trecut atunci când acest plan a fost respins de Comisie! Și am încredere că ministrul Fondurilor Europene va obține la Bruxelles ceea ce trebuie pentru români și pentru România!”
Comentarii