Propunerea ministrului finanțelor pentru creșterea pensiilor este de 10%, pentru a avea bani și pentru alocații și pentru investiții.

"Știu că este nevoie să creștem pensiile, dar vreau să facem asta în contextul în care am spus că vrem să alocăm mai mulți bani pentru investiții. N-are sens să vorbim despre creșterea pensiilor fără să vorbim de o economie care crește, care produce, care are de unde să plătească pensii, salarii și alocații. Noi am reușit să ne finanțăm și să avem încrederea investitorilor străini tocmai că am fost precauți și că am reușit să administrăm responsabil finanțele țării. Propunerea mea este de 10% (creșterea pentru pensii - n. r.), ca să avem bani și pentru alocații și pentru investiții. Dacă nu facem așa și mergem pe direcție populistă, nu vom avea bani nici de investiții, nici de de altceva. Suma care mergea la buget din impozitarea pensiilor speciale era de 1 miliard de lei. Cheltuielile în plus pentru pensii, în ultimele patru luni de zile, sunt de 10 miliarde de lei. O creștere cu 10% a pensiilor anul acesta înseamnă un punct procentual la cheltuielile de anul viitor. Deci, asta înseamnă să găsim un punct procentual anul viitor la cheltuieli", a afirmat luni seara, la Digi 24, ministrul finanțelor Florin Cîțu.

În ceea ce privește alocațiile, ministrul a precizat că lucrurile sunt mai complicate: "Va fi și acolo o creștere, dar trebuie să înțelegem că aceste sume nu au fost incluse în bugetul anului acesta. Sunt de acord că trebuie să creștem și acolo alocațiile, dar, repet, facem acest lucru într-un moment de criză economică globală".

Cât "costă" pandemia

Cheltuielile legate direct de criza provocată de coronavirus sunt de 3,1 miliarde lei în cinci luni, iar impactul pandemiei, la jumătatea anului, este de circa 10 miliarde lei, a spus Cîțu.

"Până acum acum ne-a costat 3,1 miliarde lei. Acestea sunt cheltuieli direct legate de criza de coronavirus, 3,1 miliarde lei la 5 luni, nu am pus și iunie. Să cumpărăm lucruri, să plătim și șomaj tehnic, sunt mai multe", a a explicat el, adăugând că aici nu intră banii pentru medici, care nu au fost plătiți încă.

Cu toate acestea, România nu va avea nevoie de împrumut de la FMI.

"În 2020 am reușit o premieră: suntem singura țară care nu este în zona euro, care are un deficit ce se va duce spre 7% și să nu aibă nevoie de finanțare de la o instituție financiară cum este FMI. Banii îi vom obține de pe piețele financiare. Avem încrederea finanțatorilor privați. Am avut cea mai de succes emisiune de obligațiuni în perioadă de criză, cu un interes de 13 miliarde de euro, din care am luat 3,3 miliarde. În criză ne-am împrumutat pe perioade lungi, de 15-20 de ani și bineînțeles că ne uităm în continuare să ne finanțăm atât de pe piața internă. Mai pregătesc o surpriză pentru români în ceea ce privește împrumuturile. Dobânzile sunt în jos, în jur de 3% la lei, depinde de scadență. Aici lucrăm foarte bine și cu banca centrală", a spus Florin Cîțu.