Proiectele de infrastructură mare pot fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a declarat sâmbătă premierul Florin Cîțu, într-o conferință de presă susținută al sediul Guvernului.

„Am vrut să clarific opinia experților Comisiei Europene cu privire la infrastructura mare”, a spus premierul într-o prezentare a rezultatelor vizitei pe care a efectuat-o la Bruxelles, pentru discuții cu înalți oficiali europeni.

În plus, a declarat Florin Cîțu, se lucrează pentru îmbunătățirea proiectelor. „Doamna comisar (pentru transporturi, Adina) Vălean a creat un task force pe domeniul transporturilor, care să ajute la pregătirea proiectelor”, a spus Cîțu.

Premierul a amintit că, prin proiectul de buget, au fost alocate peste 61 de miliarde de lei pentru investiții, iar majoritatea acestor fonduri sunt destinate pentru lucrări de infrastructură.

De asemenea, din banii europeni pentru redresare și reziiență, vor putea fi finanțate și proiecte legate de gaze naturale, cât timp sunt măsuri de tranziție.

„Putem să introducem în PNRR conectarea la gaz a gospodăriilor câtă vreme este un proces de tranziție către o sursă de energie verde”, a precizat Florin Cîțu.