City Insurance, cea mai mare firmă de asigurări din România, la un pas de faliment
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat miercuri că, până la data de 6 septembrie 2021, ora 24:00, în conturile City Insurace nu au intrat cele 150 de milioane de euro necesare pentru evitarea falimentului.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost informată de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în calitate de administrator temporar al City Insurance S.A., că până la data de 6 septembrie 2021, ora 24:00, în conturile societății nu a fost efectuată nicio plată aferentă contravalorii acțiunilor subscrise de către acționarul minoritar i3CP HOLDING BV, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele privind restabilirea, în termenul de trei luni, a nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerința minimă de capital (MCR), conform Deciziei A.S.F. nr. 714/03.06.2021”, a anunțat autoritatea.
Consiliul ASF va analiza situația și va lua deciziile care se impun, în conformitate cu prevederile legale, a precizat sursa citată.
City Insurance trebuia să fie capitalizată cu suma de 738 milioane de lei (150 milioane euro) prin aport în numerar al acționarilor. Acționarii, care au aprobat operațiunea la 21 iulie, au fost chemați să subscrie, până la data de 25 august, un număr de 738 milioane de acțiuni la un preț de 1 leu/titlu.
i3CP a anunțat că a subscris, la 25 august, toate acțiunile nou emise de City Insurance, liderul pieței locale de asigurări, în cadrul operațiunii de capitalizare de 150 milioane de euro, amintește Profit.ro.
ASF a anunțat în data de 4 iunie 2021 sancțiuni dure pentru City Insurance, în urma controalelor efectuate la acest asigurător. Membrii directoratului și ai Consiliului de supraveghere ai societății au primit amenzi cumulate de 8 milioane de lei și li s-au retras autorizațiile, iar firma a fost amendată cu peste 2,9 milioane de lei cu obligația de a veni cu un plan de redresare pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care să acopere cerințele de capital. În plus, Fondul de Garantare a Asiguraților a preluat temporar conducerea asigurătorului.
Potrivit ASF, firma de asigurări a raportat că deține milioane de euro într-o bancă străină, cu care nu ar fi avut, de fapt, raporturi contractuale, scrie HotNews.
În comunicatul de miercuri, autoritatea nu a dat detalii despre deciziile pe care le are în vedere, însă vicepreședintele ASF Cristian Roșu a declarat la finele lunii trecute pentru Profit.ro că măsura imediată este deschiderea procedurii de faliment. „Dacă banii promiși nu intră în conturile companiei, aplicăm prevederile legale, adică declanșăm procedura retragerii autorizației de funcționare și intrarea în faliment”, a spus Cristian Roșu.
City Insurance este cel mai mare asigurător de pe piața autohtonă după volumul primelor subscrise în 2020, cu o cotă de piață de peste 20%. City Insurance este principala firmă aleasă de proprietarii auto care își fac asigurări RCA, cu 43,5% din acest segment de piață, potrivit raportului anual ASF.
Comentarii