Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a anunțat, în cursul unei conferință presă, că instituția s-a înregistrat la OSIM ca deținător al invenției, alături de inventatorul care a dezvoltat soluția la Cluj, fără ca acesta să solicite vreun cost suplimentar.

Tehnologia, implementată în premieră la Stația de tratare prin dezintegrare moleculară din cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), transformă fracția umedă a deșeurilor în gaz și energie electrică, reducând aproape la zero necesitatea depozitării. „România e țara lui «nu se poate». Noi am demonstrat că se poate”, a declarat Tișe, arătând că proiectul poate deveni soluție națională pentru criza deșeurilor.

Consiliul Județean a convenit, printr-un acord cu inventatorul, ca pentru investiția inițială de aproximativ 12 milioane de euro să participe în mod direct la viitoarele proiecte din țară, recuperând treptat suma și devenind partener în dezvoltarea altor instalații similare. Astfel, pentru orice fabrică viitoare bazată pe patent, CJ Cluj va avea drept de decizie și procent din venituri.

Tehnologia aduce, potrivit estimărilor, multiple beneficii: procesarea deșeurilor municipale cu emisii reduse, producerea de energie (până la 7–10 MW în configurație extinsă), valorificarea cenușii în materiale de construcții sau filtrare a apelor și posibilitatea deschiderii unor stații de încărcare pentru vehicule electrice alimentate chiar din energia produsă la CMID.

În perioada următoare, inventatorul va pune la dispoziția Consiliului Județean încă trei reactoare, ce ar urma să mărească capacitatea instalației și să permită valorificarea energetică nu doar a deșeurilor curente, ci și a depozitelor vechi, inclusiv din celula închisă de la Pata Rât. Tișe a transmis Guvernului și Ministerului Mediului propunerea ca dezintegrarea moleculară să fie introdusă în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, pentru a putea fi finanțată la nivel național.

„Dacă această tehnologie nu va fi inclusă în plan, se vor irosi din nou bani europeni pentru soluții depășite. Momentul este acum”, a spus președintele CJ Cluj. Consilii județene, primării și reprezentanți internaționali și-au exprimat deja interesul pentru vizitarea instalației.