Autoritatea antitrust europeană a efectuat marți inspecții la sediile mai multor companii active pe piața distribuției, transportului și stocării de gaze naturale din Germania, a confirmat joi Comisia Europeană.

Anterior, media europene relataseră despre inspecții surpriză la sediile din Germania ale companiei rusești Gazprom, care este suspectată de încălcarea normelor de concurență pentru a crește prețurile.

Comisia Europeană, organismul care gestionează și chestiunile de concurență din UE, nu a confirmat explicit aceste informații, dar a admis într-un comunicat că a efectuat inspecții, împreună cu autoritatea germană pentru concurență, „la sediile mai multor companii active în domeniul furnizării, transportului și depozitării de gaze naturale în Germania”.

Comisia a precizat că are bănuieli că firmele vizate ar fi încălcat regulile vizând abuzul de o poziție dominantă pe piața europeană

Două surse europene au confirmat pentru AFP că investigațiile au avut loc miercuri la sediul gigantului rus Gazprom și al filialei sale de distribuție a gazelor naturale Wingas, transmite HotNews.

„Inspecțiile neanunțate reprezintă o etapă preliminară în cadrul anchetei privind presupusele practici anticoncurențiale. Faptul că Comisia efectuează astfel de inspecții nu înseamnă că întreprinderile se fac vinovate de un comportament anticoncurențial și nu prejudiciază rezultatul investigației în sine”, a precizat executivul UE.