Cîțu: Companiile de stat primesc resurse de la buget doar în baza unui plan de restructurare/reformă
Premierul Florin Cîțu anunță că se lucrează la bugetul de stat pe anul 2021, iar una dintre modificări prevede ca acele companii de stat cu pierderi pot accesa resurse de la buget doar în baza unui plan de restructurare sau reformă.
"A venit momentul! Pregătim bugetul pentru 2021. Toate prioritățile din programul de guvernare vor avea finanțare. În același timp apare o modificare importantă. Companiile de stat cu pierderi primesc resurse de la buget DOAR în baza unui plan de restructurare/reformă. Vă spun clar tuturor: fiecare proces de restructurare pe care îl voi dispune o să fie monitorizat și judecat în Guvern", a scris Florin Cîțu pe contul lui de Facebook
Cîțu mai afirmă că va cere miniștrilor să prezinte, trimestrial, stadiul de implementare al acestor programe de restructurare/reformă, fiind "unul din indicatorii folosiți de mine la evaluarea miniștrilor".
Comentarii