Investițiile companiilor în achizițiile de software sunt estimate să crească cu 10% până în 2018, conform unui studiu realizat de Pierre Audoin Consultants și dat publicității de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).

Analiza arată că, pentru anul 2015, principalele oportunități de creștere vin din sectoarele de servicii și produse de larg consum (cu un avans estimat la 9,8%), respectiv din industrie (plus 8,1%), aceste domenii urmând să fie și în continuare cei mai mari cumpărători de tehnologie, fiecare cu o creștere estimată la 10% până în 2018.

„Sursa principală de creștere pentru piața internă de software și servicii IT o reprezintă investițiile în tehnologie dinspre sectorul privat. Este singura șansă pentru creșterea competitivității acestui segment, mai ales pentru IMM-uri, în condițiile în care ne așteptăm ca achizițiile din administrația publică să fie într-o ușoară scădere anul acesta”, spune Valerica Dragomir, director executiv al ANIS.

Valoarea veniturilor din software și servicii IT generate de piața internă a fost anul trecut de aproximativ 931 milioane de euro, reprezentând 35% din cifra de afaceri a sectorului. Segmentele care generează cel mai mare consum sunt administrația publică (30%), industria (17%) și sectorul bancar (14%), conform datelor furnizate de asociație.

Creșterea estimată pentru 2015 a cifrei de afaceri generate de sectorul de software și servicii IT pe piața internă este de aproximativ 10%, se mai arată în raport. În 2014, veniturile totale ale companiilor producătoare de software și servicii IT din România – incluzând exporturile – s-au ridicat la 2,42 miliarde de euro, cu o creștere de 14% estimată pentru 2015.