Solicitarea României, Greciei și Bulgariei privind mai multe măsuri destinate eliminării ″segregării″ piețelor de energie din Europa va fi dezbătută în cadrul Consiliului din 15 octombrie de la Luxemburg, a anunțat miercuri Sebastian Burduja.

Printre măsurile propuse de cele trei state din estul și sudul UE se numără supraimpozitarea producătorilor de curent electric cu cele mai mici costuri de producție, precum și a traderilor.

"Astăzi am fost anunțat că a fost acceptată solicitarea României de către Comisia Europeană, o solicitare comună cu Bulgaria și cu Grecia, de a discuta, de a dezbate în cadrul Consiliului de miniștri de la Luxemburg, din 15 octombrie, solicitarea noastră cu privire la o piață energetică funcțională”, a declarat miercuri într-o conferință de presă după ședința de guvern ministrul Energiei Sebastian Burduja.

El a susținut că cele trei state respectă regulile europene, inclusiv prin prisma procesului de decarbonizare, de tranziție verde, prin urmare cer "aceleași drepturi”, mai exact "acces la energie la un preț competitiv, comparabil cu prețul pe care alte state îl plătesc”.

Ministrul român a explicat că se referă la prețurile de pe piața zilei următoare sau day-ahead market, prețuri care nu afectează facturile românilor sau ale companiilor, care au prețuri plafonate.

El a susținut că sunt două cauze care au dus la această situație. În primul rând, este vorba de lipsa interconexiunilor din centrul Europei (mai ales Austria și Slovacia), ceea ce face ca energia ieftină produsă în Vest să se oprească, practic, în Austria și Slovacia. În al doilea rând, există o cerere suplimentară de energie din Republica Moldova și Ucraina, care pune o presiune adițională pe prețurile din regiune.

"Pe termen mediu și lung cea mai bună măsură este creșterea capacității de interconexiune în statele care nu și-au îndeplinit aceste angajamente, deci vizăm să punem o presiune sănătoasă, corectă pe Austria, Slovacia și poate alte state din uniunea energetică să-și dezvolte această capacitate de interconexiune, pentru că e posibil să existe și cazuri în care energia din Est este mai ieftină decât cea din Vest și nu poate fi dusă în sens invers”, a explicat ministrul.

În scrisoarea transmisă Comisiei Europene, România, Bulgaria și Grecia propun supraimpozitarea producătorilor de curent electric cu cele mai mici costuri de producție și a traderilor.

Acest lucru ar rezolva problema profiturilor excepționale ale producătorilor obținute ca urmare a actualului mediu de prețuri, fără să reflecte costul real al generării.

 "Veniturile înregistrate din această taxare ar putea fi redistribuite pentru ușurarea poverii asupra consumatorilor și pentru stabilizarea pieței pe termen scurt″, se arată în scrisoarea celor trei miniștri ai Energiei din cele trei state membre adresată comisarei europene pentru Energie, Kadri Simson.

Totodată, ministrul Burduja a declarat miercuri că Bucureștiul va solicita Comisiei Europene să poată continua anumite forme de sprijin, după ce se încheie actuala schemă de compensare și plafonare la 1 aprilie 2025.