Administratorii fondurilor private de pensii spun că reducerea procentului de contribuții transferat la fondurile private va afecta pensia viitoare a românilor, în timp ce guvernanții spun că anul viitor nu vor scădea contribuțiile.

„Reducerea în premieră a contribuției de la procentul actual de 5,1% la 3,75% (în locul majorării la 6%, conform legii) transmite însă un semnal negativ, afectând viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private. Astfel, decizia se traduce în pensii private mai mici cu cel puțin 20% pentru viitorii pensionari și potențial mai scăzut de finanțare a afacerilor românești prin intermediul pieței de capital”, a anunțat, într-un comunicat, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Totuși, asociația a salutat „menținerea actualei arhitecturi a Pilonului II” (pensiile administrate privat), după ce, de-a lungul anului, s-au vehiculat mai multe variante privind transformarea acestuia, inclusiv naționalizarea sumelor aflate în conturile celor peste șapte milioane de participanți.

Guvernul susține însă că, în 2018, contribuțiile la sistemul privat de pensii vor fi cel puțin la același nivel ca în acest an. „Sumele nete care vor fi transferate către Pilonul II în 2018 vor fi aceleași cu cele transferate în 2017” a spus Ionuț Mișa, ministrul finanțelor, într-o conferință de presă, trimițând totuși la declarațiile făcute mai devreme de ministrul muncii și protecției sociale, Lia Olguța Vasilescu.

Guvernul a votat în ședința de miercuri reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, însă a precizat că această reducere nu va afecta „valoarea nominală din prezent”. „Mai precis, suma care este achitată astăzi către administratorii Pilonului II va fi cel puțin aceeași, anul viitor, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creșterii salariului mediu cu 20%, de la 1 ianuarie 2018, măsură pe care guvernul o are în vedere în perioada imediat următoare”, a anunțat Executivul.