Senatul României anunță că au demarat lucrările la ,,Grădinile Senatului – Memorial Uranus”, un proiect de amploare care privește reamenajarea grădinilor instituției, cu scopul de a deveni un spațiu public.

,,Demarăm, la Senat, un proiect de investiții prin care încercăm să aducem în memoria celor de azi ceea ce a fost odată Dealul Uranus, într-o interpretare inedită, mai exact -  vom reface străzile de altădată cu ajutorul pomilor și florilor. Fiecărei case din acea parte a dealului îi va fi, practic, refăcut conturul prin flori. (…) Nu au fost scoase fundațiile. Pe conturul fiecărei fundații vor fi plantate aceste flori. (…) Proiectul presupune și o realitate augmentată, adică o să facem o călătorie în timp și atunci când veți intra pe străzile de altădată, astăzi replicate prin flori și vegetație, veți putea intra efectiv pe străzi, așa cum au fost ele altădată, cu ajutorul dispozitivelor 3D (…) Pe acest deal a fost o biserică, a fost și o fabrică care repara instrumente muzicale. Pe amplasamentul vechii fabrici se vor putea organiza evenimente publice”, a declarat Robert Cazanciuc.

,,Grădinile Senatului – Memorial Uranus” include reconstruirea a 12 străzi principale care se aflau pe această parte a dealului Uranus, iar cea mai mare parte a proiectului urmează a fi realizată până la sfârșitul anului în curs.

,,Această lucrare de investiții poate reprezenta un punct important de atracție pentru București și, de ce nu, va fi o altfel de poartă de intrare în Parlament. Putem să facem o călătorie în timp, putem să avem o viziune cu ajutorul fotografiilor și filmelor de epocă - mie mi s-a părut ideea absolut spectaculoasă de a reface fiecare amplasament printr-un aranjament floral”, a precizat Cazanciuc.

Costul proiectului este de un milion de euro, finalizarea lucrărilor durează doi ani, iar firma care va amenaja grădina urmează să fie aleasă prin licitație publică.