Când alte guverne anunță planuri de zeci sau sute de miliarde pentru a susține companiile și persoanele afectate de criza coronavirusului, Guvernul României elaborează rapoarte.

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat că la nivelul Guvernului va fi finalizat marți un raport al stării de fapt în economie pentru a stabili sectoarele cele mai afectate de pandemia de COVID-19 și care necesită măsuri de sprijin și criteriile de aplicare a acestora, scrie Agerpres.

„Astăzi vom primi datele la nivel de sector pentru evaluarea impactului economic, care vor fi coroborate cu informațiile de la Statistică și Comisia de Prognoză. În cursul zilei de azi, vom avea un raport al stării de fapt în economie în acest moment pentru a stabili sectoarele care necesită măsuri de sprijin și criteriile care vor sta la baza aplicării acestor măsuri”, a scris Dancă, marți, pe Facebook.

Luni, discuțiile purtate în cadrul Grupului ECOROM s-au concentrat pe pregătirea la nivel tehnic a măsurilor de sprijin pentru companiile și angajații afectați de pandemia COVID-19, a spus Dancă, precizând că marți vor fi reluate discuțiile pentru „a finaliza forma actelor normative care vor fi adoptate”.

Șeful Cancelariei a spus că au avut loc discuții cu reprezentanții sectoarelor economice cele mai expuse la riscurile generate de pandemia cu noul coronavirus - transporturi, turism, HORECA, organizatori evenimente -, dar și cu reprezentanți ai companiilor din domenii economice esențiale pentru buna funcționare a serviciilor către populație: rețele comerciale, lanțuri farmaceutice, utilități, carburanți, bănci, comunicații.