Curtea de Conturi Europeană critică UE pentru tranziția sa lentă către o economie mai durabilă

Trecerea Uniunii Europene la o economie mai durabilă și "verde" se amână serios, a avertizat Curtea Europeană de Conturi într-un raport, citat de DPA, scrie BTA.
"Din păcate, tranziția către o economie circulară este aproape de un impas în țările europene”, a menționat autorul principal al raportului, publicat recent, Annemi Turtelboom.
Curtea de Conturi Europeană precizează că dublarea ponderii materialelor reciclate în UE în actualul deceniu va fi „extrem de provocatoare”, în pofida celor două planuri de acțiune și a finanțării de 10 miliarde de euro asigurate, notează 24 Chasa.
Șapte țări europene - Polonia, Finlanda, Luxemburg, Danemarca, România, Suedia și Lituania - au dat chiar înapoi cu privire la intențiile lor de tranziție la o economie circulară în ultimii ani.
Raportul critică statele membre ale Uniunii Europene pentru că investesc în gestionarea deșeurilor în loc să le reducă prin îmbunătățirea durabilității produselor și o reciclare mai completă a acestora.
Planurile de acțiune ale Uniunii Europene au avut "în cel mai bun caz, o acțiune modestă" asupra companiilor și a modelelor lor de producție, pentru a deveni acestea mai durabile.
Curtea Europeană de Conturi recomandă Comisiei Europene să urmărească mai îndeaproape tranziția statelor membre și să stimuleze accesul acestora la finanțare pentru a se adapta mai multe produse la economia circulară.
Potrivit Curții Europene de Conturi, economia circulară urmărește reducerea deșeurilor prin păstrarea "cât mai mult timp posibil a valorii produselor, materialelor și resurselor".
Evaluarea critică a Curții Europene de conturi vine după ce Comisia Europeană a avertizat, în luna iunie, că majoritatea țărilor UE riscă să nu atingă obiectivele de reciclare pentru 2025 și obiectivele climatice pentru 2030.
Sursa: RADOR
Comentarii