Importurile au continuat să crească mai rapid decât exporturile și în mai, astfel că balanța comercială și-a accentuat dezechilibrul.

În primele cinci luni, exporturile de produse românești au însumat 28,1 miliarde de euro, cu 8,8% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Importurile s-au ridicat la 33,1 miliarde de euro, cu 9,3% mai mult decât în ianuarie-mai 2017, arată datele Institutului Național de Statistică

Astfel, deficitul balanței comerciale a fost de 5 miliarde de euro, față de 4,45 miliarde de euro în primele cinci luni din 2017.

Doar în luna mai, exporturile au fost de 5,87 miliarde de euro, cu 5,2% mai mari decât în aceeași lună din anul anterior, în timp ce importurile au crescut cu 6,8%, până la 7,14 miliarde de euro. Astfel, deficitul comercial al lunii mai a fost de 1,27 miliarde de euro, potrivit datelor INS.

În perioada ianuarie-mai 2018, schimburile comerciale cu alte state UE au fost de 21,55 miliarde euro la expedieri și de 24,9 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi și 75,3% din total importuri.