Bugetul României a înregistrat un deficit de aproape 102 miliarde de lei anul trecut, cu mult peste estimările guvernului, ceea ce face și mai dificilă reducerea acestuia în 2021.

România a înregistrat în 2020 un deficit bugetar de 9,79% din produsul intern brut estimat pentru anul trecut, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

Deficitul a ajuns la 101,9 miliarde de lei, mai mult decât dublu comparativ cu valoarea înregistrată în 2019 (48,5 miliarde de lei).

La a treia rectificare bugetară, adoptată în noiembrie, Guvernul estima că va încheia anul cu un minus de 9,1% din PIB.

Autoritățile promit că vor reduce deficitul guvernamental la circa 7% din PIB în 2021, dar va fi extrem de dificil pentru guvern să „facă rost” de 3% din PIB, în contextul în care cheltuielile sunt pe un trend crescător, iar o creștere a veniturilor - fără majorări de impozite sau taxe - este nesigură. 

Ministerul Finanțelor susține că majorarea deficitului bugetar aferent anului 2020 a fost cauzată de evoluția nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie-decembrie datorită crizei economice provocate de pandemia de coronavirus și măsurilor de sprijin adoptate de guvern, prin amânări la plata impozitelor, susținerea lichidității economiei, variate ajutoare de stat, precum și creșterea cheltuielilor cauzate de epidemia de COVID-19, dar și a investițiior.

Astfel, cheltuielile totale ale bugetului de stat au fost anul trecut de 424,4 miliarde de lei, în creștere cu 14,8% față de 2019, în timp ce veniturile s-au majorat cu doar 0,4%, la 322,5 miliarde de lei, arată datele ministerului.