Importurile au devansat exporturile cu aproape 1,5 miliarde de euro în luna mai, astfel că deficitul balanței comerciale a ajuns la 6,5 miliarde de euro după primele cinci luni.

Deficitul comercial a fost de 6,52 miliarde de euro în perioada ianuarie-mai, semnificativ mai mare decât cel din aceeași perioadă a anului trecut, de 5,1 miliarde de euro.

În primele cinci luni, exporturile au totalizat 29,34 miliarde de euro, în urcare cu 4,4% față de aceeași perioadă din 2018. Dar creșterea importurilor a fost aproape dublă, de 8,3%, până la 35,86 miliarde de euro, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Doar în mai, deficitul s-a accentuat cu aproape 1,5 miliarde de euro, în condițiile în care exporturile au însumat 6,27 miliarde de euro (plus 6,8% față de mai 2018), iar importurile s-au ridicat la 7,75 miliarde de euro (cu 8,5% mai mult decât în mai 2018).