Deficitul din comerțul internațional cu bunuri a depășit 5 miliarde de euro după primele patru luni, cu circa 1,3 miliarde de euro mai mare decât în aceeași perioadă din 2018.

Exporturile României au însumat ceva mai mult de 23 de miliarde de euro în perioada ianuarie-aprilie, cu 3,8% mai mult decât în intervalul similar de anul trecut.

În același timp, importurile au crescut cu 8,3%, până la 28,1 miliarde de euro, arată datele Institutului Național de Statistică.

Ca urmare, deficitul balanței comerciale în perioada ianuarie-aprilie a fost de 5,04 miliarde de euro, mai mare cu 1,3 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2018.

Doar în aprilie, deficitul a fost de 1,38 miliarde de euro, în contextul în care exporturile au fost de 5,53 miliarde de euro (plus 5,7% față de aprilie 2018), iar importurile au însumat 6,91 miliarde de euro (în creștere cu 10,6%).