Europenii nu încetează niciodată să se plângă. Decalajul față de economia americană este în creștere. Niciun gigant tehnologic nu își are originile pe Bătrânul Continent. Accelerarea investițiilor industriale în China, subvenționate de autoritățile publice, amenință să copleșească piața europeană aflată în tranziție ecologică. Nevoia reînarmării Europei devine evidentă, dar finanțarea sectorului nu a început, din lipsă de resurse.

Una dintre cheile pentru depășirea acestor provocări este, totuși, cunoscută: integrarea piețelor de capital de pe întreg continentul. Având surse de finanțare mai largi, mai puternice și mai rezistente, companiile europene ar putea, în sfârșit, să concureze cu China și Statele Unite. UE nu mai are mijloacele de a neglija această pârghie, care ar prelua util politicile de subvenții publice care se epuizează din cauza nivelului ridicat al datoriilor.

Summitul european din 17 aprilie, dedicat competitivității, ar trebui să treacă de la bocete la soluții. Fostul premier italian, Enrico Letta, va oferi o bază de reflecție de gândire printr-un raport privind necesitatea integrării europene, în special în domeniul financiar. Va fi urmat, în iunie, de raportul scris de fostul președinte al BCE, Mario Draghi, despre competitivitate.

Ideea unei uniuni a piețelor de capital (CMU) datează din 2014. Europa ieșea atunci din criza financiară și extensia acesteia, criza datoriilor suverane. A fost nevoie de mai mult timp pentru stabilizarea piețelor financiare decât pentru stimularea investițiilor.

După un deceniu și un Brexit, CMU s-a transformat într-un subiect arhi-cunoscut: toată lumea vorbește despre asta, doar că implementarea lasă de dorit. Ponderea finanțării economiilor de către piețele financiare stagnează, iar economiile gospodăriilor nu sunt încă suficient mobilizate pentru proiectele viitoare.

"Dimensiunea relativă a UE pe piețele globale de capital a scăzut – de la 18% la 10% în șaisprezece ani, iar ponderea companiilor europene în capitalizarea bursieră a celor mai mari sute de companii din lume a scăzut de la 11% la 5% în șapte ani”, observă Fabrice Demarigny, fost șef al Autorității Europene pentru Piețele de Valori Mobiliare, autoritatea europeană de reglementare a sectorului, pentru revista Le Grand Continent.

Cu toate acestea, finalizarea CMU constituie un element esențial pentru construirea autonomiei strategice la care aspiră Europa, oferindu-i mijloacele pentru a-și atinge ambițiile. Până în 2030, tranziția ecologică va necesita 620 de miliarde de euro de investiții pe an, iar tranziția digitală, 125 de miliarde, potrivit Comisiei Europene.

Aceste sume nu pot fi acoperite doar prin finanțare publică, de unde necesitatea mobilizării surplusului de economii europene în favoarea investițiilor pe termen lung prin integrarea piețelor de capital.

"Cel mai bun IRA /Inflation Reduction Act/ european pe care îl putem avea este CMU”, spune Charles Michel, președintele Consiliului European, în Les Echos, cu referire la planul american de subvenții destinat a atrage investiții în favoarea tranziției ecologice.

Fragmentarea actuală între piețele naționale europene constituie un obstacol puternic în calea acestei mobilizări. Rezultat: din lipsa unui mediu adecvat, prea mulți bani părăsesc Europa pentru a investi în Statele Unite, menținând astfel spirala declinului. 

Aversiune față de risc

 În noiembrie 2023, Christine Lagarde, președintele BCE, a cerut o „revoluție kantiană” folosind exemplul ascensiunii căilor ferate americane în secolul al XIX-lea. Atâta timp cât piața financiară americană a fost fragmentată, investitorii locali nu au avut nici sumele și nici capacitatea de a suporta riscurile unor astfel de proiecte pe termen lung.

"Căile ferate au fost considerate atât de importante pentru viitorul țării, încât au fost create piețe de capital pentru a atrage o gamă mai largă de investitori interni și străini”, explică Christine Lagarde.Europa se confruntă astăzi cu aceeași provocare. Economiile europenilor sunt dintre cele mai abundente din lume, cu 9.000 de miliarde de euro, dar acestea sunt orientate mai mult către investiții lichide (conturi curente, conturi de economii) sau cu risc scăzut (obligațiuni suverane prin asigurările de viață).

Aproape toată lumea găsește ceva care să i se potrivească. Statele au nevoie de aceste economii locale pentru a-și finanța deficitele. Băncile și asigurătorii respectă constrângerile prudențiale impuse de reglementări. În ceea ce privește economisitorii, aceștia beneficiază de stimulente fiscale care sunt în concordanță cu înclinația lor naturală de a se îndrepta către economii sigure cu randamente reduse. Dar această aversiune a europenilor față de risc le încetinește capacitatea de a finanța viitorul.

Provocarea este redirecționarea economiilor către investiții pe termen lung. Este nevoie să se strângă mai mulți bani pe piețe pentru a întări capitalul propriu al companiilor, pentru a produce apariția start-up-urilor, a giganților din tehnologie și a infrastructurii esențiale pentru tranziția ecologică.

Tocmai în acest aspect ecosistemul american, mai integrat, face diferența față de UE. Finanțarea prin capitaluri proprii ca procent din PIB în Europa este jumătate față de cea din Statele Unite.

Rămân de depășit reflexele naționale care împiedică finalizarea acestei integrări. "Condițiile încă nu sunt îndeplinite”, regretă Christian de Boissieu, profesor emerit la Universitatea Paris-I.

Divergențele dintre sistemele juridice sunt încă semnificative. Crearea legii europene a falimentului, finalizarea supravegherii unice, armonizarea taxelor: munca este imensă, dar dacă nu este finalizată până la următoarea legislatură europeană, lamentațiile riscă să continue. "Să nu ne pierdem șansa”, avertizează François Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Naționale Franceze.

Sursa: RADOR RADIO ROMANIA