Produsul intern brut a crescut în primul trimestru, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 4%, cel mai redus ritm din 2015.

„Față de același trimestru din anul 2017, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 4% pe seria brută și cu 4,2% pe seria ajustată sezonier”, a anunțat marți Institutul Național de Statistică.

Este cea mai redusă creștere economică consemnată din al treilea trimestru al anului 2015, când PIB a urcat cu 3,9% față de perioada similară a anului precedent.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2018, fiind înregistrate diferențe față de varianta publicată în 5 aprilie 2018, precizează INS.

Produsul intern brut în primul trimestru s-a menținut, în termeni reali, la același nivel cu cel înregistrat în trimestrul IV din 2017. Ultima dată când economia a stagnat comparativ cu trimestrul precedent a fost în al treilea trimestru din 2016, potrivit datelor INS.

Anul trecut, economia României a înregistrat un ritm de creștere de aproape 7%, datorită unei creșteri puternice a consumului populației, alimentat de majorările salariale și reduceri de taxe. Autoritățile estimează și pentru acest an o creștere de peste 6%, dar stimulată de investiții și intrări de fonduri europene.

La nivelul Uniunii Europene, România a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri anuale ale PIB în primul trimestru, arată estimarea preliminară publicată de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Uniunea Europeană a înregistrat un avans anual de 2,4% în părimul trimestru din 2018, după o creștere de 2,7% în trimestrul precedent.

Cele mai mari creșteri anuale din UE în perioada ianuarie-martie 2018 s-au înregistrat în Letonia (5,2%), Polonia (4,9%), Ungaria (4,7%), Cehia (4,5%) și România (4,2%), în timp ce Danemarca a înregistrat singura scădere a PIB (minus 0,8%) din cele 20 de state UE pentru care sunt disponibile datele.

În primul trimestru din 2018 comparativ cu precedentele trei luni, avansul economiei UE a încetinit la 0,4%, față de un avans de 0,6% în trimestrul anterior. Cea mai semnificativă expansiune trimestrială din UE în perioada ianuarie-martie 2018 s-a înregistrat în Letonia (1,7%), Polonia (1,6%), Ungaria (1,2%) și Finlanda (1,1%), în timp ce economia României a stagnat, comparativ cu trimestrul anterior.