Economia chineză a devenit atât de puternică încât China nu a mai putut fi ignorată și a intrat la masa bogaților lumii, dar cât de puternică este ea cu adevărat?

În sfârșit, China este recunoscută drept forța economică în care s-a transformat în ultimul sfert de secol. În ultima vreme au avut loc schimbări îndelung amânate precum admiterea yuanului în coșul de valute al FMI sau discuțiile privind recunoașterea statutului de economie de piață. În acest an, China, a doua economie mondială după Statele Unite, a devenit chiar și acționar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Așteptările sunt însă enorme – creșterea de 6,9 la sută din 2015 este considerată dezamăgitoare, pentru că este cea mai redusă din 25 de ani. 25 de ani! De un sfert de secol, economia Chinei crește accelerat și piețele sunt dezamăgite pentru cîteva zecimale. În aceeași perioadă, economia României a trecut prin trei recesiuni, iar acum reprezintă probabil cam 140 la sută din cât reprezenta în 1989. După 27 de ani! Prin comparație, PIB al Chinei este acum aproape dublu față de cum era în urmă cu doar șase ani.

O creștere de aproape 7 procente (după 7,3 la sută în 2014) este o realizare importantă totuși, date fiind condițile de pe piețele emergente și dimensiunea absolută a economiei chineze (peste 10.000 de miliarde dolari), scrie The Economist, notând că o creștere de 6,9 la sută acum reprezintă mai multă valoare adăugată decât plusul de 14,2 la sută din 2007.

Totuși, prăbușirea pieței chineze de acțiuni, colapsul burselor mondiale de mărfuri și deprecierea yuanului au dat naștere unui curent de opinie că realitatea este de fapt mult mai sumbră. Dacă datele sunt atât de solide, de ce atât de multă lume este dezamăgită de evoluția economiei chineze?

Mai întâi, aproape nimeni nu crede în veridicitatea cifrelor furnizate de statisticienii chinezi. Deși nu a fost niciodată demonstrată, majoritatea analiștilor apreciază că biroul național de statistică al Chinei manipulează cifrele pentru a îndulci tendința de creștere – raportând o creștere mai mare în perioadele slabe, dar și subestimând valoarea PIB când sunt semnale de supraîncălzire. Astfel că, în loc să se bazeze exclusiv pe rapoartele guvernamentale, observatorii economiei chineze analizează alți indicatori (consumul de energie, transportul de mărfuri, exporturile) pentru un tablou mai complet al situației economice, scrie CNBC.

Ca urmare, estimările variază acum între 3 și 6 la sută – ceea ce nu e chiar rău, dar sigur nu atât de înfloritor precum spune guvernul. Principala îngrijorare nu este însă dacă rata de creștere este mai mică decât cifra oficială, ci ce anume a format această creștere. O privire mai atentă arată o slăbire puternică a unor sectoare, potrivit The Economist.

Industria grea este într-o formă proastă, din cauza cererii reduse și a supracapacității de producție. Serviciile arată mult mai bine – cu o creștere robustă în sectoare precum cel financiar sau al sănătății – dar acestea sunt, prin natura lor, generate local. Asta înseamnă că economia chineză își poate satisface singură nevoile, nu doar din importuri. Dar asta nu este o veste bună pentru restul țărilor, în special producătorii de materii prime care se obișnuiseră cu creșterea permanentă a cererii din China. Potrivit publicației britanice, chiar și datele oficiale arată clar această tendință: producția în domeniul serviciilor a crescut cu 11,6 procente în primele nouă luni ale lui 2015 față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce industria prelucrătoare a consemnat o creștere de doar 1,2 la sută.

Astfel, economia chineză se reorientează dinspre producția industrială spre servicii, dar consumul intern și reformele inițiate de guvernul de la Beijing nu pot contrabalansa încă activitatea slabă din industrie.

Cea mai mare temere este că ceea ce urmează poate fi mult mai rău. Datoria țării a crescut puternic, de la circa 150 la sută din PIB înainte de criza financiară din 2008 la aproape 250 procente în prezent, iar evoluții similare au provocat nenumărate probleme financiare în alte state. De fapt, semnale negative apar deja și în China: ieșirile de capitaluri sunt în creștere semnificativă, falimentele sunt mai frecvente, iar creditele neperformante sunt în creștere.

Este clar că și mai multe probleme vor apărea în viitor, dar încă nimeni nu este sigur cât de mari vor fi și ce vor lăsa în urmă. Sau, cum spunea recent un observator, situația din China este comparabilă cu o tragedie shakespeariană: „toată lumea știe cum se termină, singura necunoscută e în câte acte!”