Anul 2019 a devenit tot mai mult o țintă nefezabilă pentru aderarea României la zona euro, pentru că nu a fost urmată de elaborarea unui plan de acțiune și de punerea sa în practică, a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.

Citat de Mediafax, Olteanu a precizat că, la momentul anunțării sale, 2019 nu era un termen imposibil pentru adoptarea monedei unice. De asemenea, reprezentantul Băncii Naționale a României (BNR), a arătat că nu crede în beneficiile rămânerii în afara zonei euro.

„Noi (BNR - n.r.) l-am calificat drept o țintă foarte ambițioasă și am lăudat aptitudinile de ancoră pentru politicile publice. 2019 a devenit tot mai mult o țintă nefezabilă pe măsură ce nu a fost urmată de elaborarea unui plan de acțiune și de punerea sa în practică”, a declarat Olteanu, la conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), organizată la BNR.

Evaluarea unui calendar de politici, integrarea sa într-o hartă de parcurs și deducerea unui termen realist de aderare la euro reprezintă „pașii rezonabili” care urmează pentru România, a mai apreciat viceguvernatorul BNR.

Președintele Klaus Iohannis a discutat, la sfârșitul lunii mai, cu premierul Victor Ponta și cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, despre procesul aderării la zona euro. Cu aceeași ocazie, Iohannis a anunțat anunțând că urmează să organizeze consultări cu partidele parlamentare pe această temă.

Tot vara aceasta, președintele român a dat asigurări, într-o conferință de presă la Madrid, că România dorește în continuare să devină membră a zonei euro, menționând că din situația din Grecia trebuie trase învățămintele de rigoare.