Ce este educația digitală și de ce avem nevoie de ea, aflăm dintr-un interviu cu Ana-Maria Stancu, fondatoare a unui centru de învățare în domeniul roboticii și programării, membră a Coaliției pentru Educație digitală.

Ana-Maria Stancu este CEO al Bucharest Robots - primul start-up din România dedicat roboților umanoizi și roboților de servicii, fondatoare a RoboHub - un centru de învățare în domeniul roboticii și programării, în special pentru copiii din grupurile vulnerabile (dar și pentru restul copiilor sau adulților interesați) și membru în Boardul euRobotics - rețeaua europeană de robotică civilă. Ana-Maria are o experiență de peste 20 de ani în domeniul ONG și al monitorizării politicilor publice din România și este activă în zona de advocacy pentru educație digitală accesibilă pentru toți copiii din România.

EURACTIV.ro: Avem educație digitală acum în România? Dacă da, unde? În ce școli, în ce orașe, ce fel de proiecte? 
 
Ana-Maria Stancu: Asta este o întrebare extrem de grea în sine. Pentru că ar trebui mai întâi să vedem ce înseamnă pentru fiecare educație digitală. Teoretic, înseamnă orice tip de învățare care este însoțit de tehnologie sau de practică de instruire care utilizează eficient tehnologia. Unii pun accent pe utilizarea calculatorului – asta mai ales în urma pandemiei, mie mi se pare că trebuie sa fie mai mult decât doar folosirea calculatorului. Pentru ca în lumea de astăzi nu mai e suficient doar să știi să folosești calculatorul – trebuie să înțelegi și  noile tehnologii ca să le poți folosi conștient și să poți lucra cu ele. De aceea, pentru noi la RoboHub educația digitală înseamnă înțelegerea modului în care funcționează tehnologia – atât hardware, cât și software. Prin joacă, copiii ajung astfel să se obișnuiasca și cu calculatorul.

Avem în România câteva exemple de succes în aceasta zonă și menționez aici doar cateva dintre cele pe care le știu mai bine pentru că am reacționat direct cu ele, există multe altele în țară: la Valea Doftanei avem o directoare și o profesoara absolut fantastice care au făcut un CoderDojo acolo și-au făcut tot posibilul să găsească finanțări pentru roboți și alte device-uri, la Curcani în județul Călărași există de asemenea un super director de școală care face lucrurile să se întâmple și cu care am lucrat fantastic la orele de TIC, în Râmnicu Vâlcea avem un club privat de robotică, în Pitești avem Clubul ARRA, avem la Suceava, avem de asemenea în peste 100 licee din țară câțiva copii care sunt în concursul FTC al Nație pentru educație. Încet, dar sigur ne mișcăm. Cel mai important este că se dovedește că, dacă au resursele necesare, copiii români pot fi foarte buni – anul acesta, de exemplu, campionatul Mondial First Tech Challenge – la care participă echipe din întreaga lume – a fost câștigat de o echipa din România. Echipa se numește Delta Force și este din Arad.
 
De ce le trebuie copiilor de azi educație digitală și cum ne adaptează ea la viitorul profesional și personal de peste 10-20 de ani?
 
Eu am intrat în toată această poveste din prisma backroundului meu de lucrat cu grupuri vulnerabile. Adopția noilor tehnologii la scară largă va lovi cel mai mult în grupurile vulnerabile. De aceea fac advocacy și proiecte în zona de educație digitală: pentru că, dacă nu ne ocupăm acum sau chiar ieri de această problemă, în câțiva ani există riscul să devină o problemă socială. Nu este doar despre joacă cu roboți, sau despre jocuri online – este de pregătirea lor din timp pentru piața muncii a viitorului. Încerc să le spun tuturor colegilor ONG-iști să nu mai scrie proiecte pentru grupuri vulnerabile fără a include educație digitală. În 10 ani, dacă vor ști să scrie și să citească, acești copii vor fi în aceeași stare ca acum, doar că vor fi analfabeți digital. Ceea ce îi va menține în același ciclu vicios al sărăciei.

Îmi aduc tot timpul aminte cum, acum câțiva ani, directorul Samsung România a zis că tabletele în școli sunt mai importante decât WC-urile – apropo de faptul că mai sunt încă foarte multe școli în România care au WC-ul în curte. A ieșit un super scandal atunci și toată lumea l-a acuzat că este cinic și comercial. Eu i-am dat dreptate. De 30 de ani așteptăm ca Guvernul și autoritățile locale să se ocupe de școlile din România și să asigure niște condiții de învățare decente. Zeci de mii de copii încă mai merg la WC-ul din fundul curții în anul 2022. Cred însă că dacă îi învățăm pe acești copii să își poată asigura un loc de muncă în noua societate digitală, vor face WC pe banii lor, fără să mai aștepte mila guvernanților. Pentru că până la urmă despre asta este vorba: de ieșirea din sărăcie și de independență financiară. Numai când ești independent financiar ai curaj să te duci sa ceri lucruri primarului, ai curaj să faci petiții și ai timp să urmărești modificări legislative. Pe stomacul gol nu prea îți vine sa faci asta.

Ești părinte de școlari și aș vrea să te întreb, cumulând experiența personală cu actuala ta muncă în domeniul roboticii dar și în cel digital, cât de abili sunt copiii în ziua de azi, din perspectivă digitală, față de alții din alte țări unde au existat mai multe investiții? 
 
În primul rând, o să spun un lucru pe care eu l-am aflat cu stupoare: nici țările UE mai dezvoltate nu stau mai bine la educația digitală despre care vorbesc eu: programare, algoritmi, robotică. Nici alte țări nu au făcut investiții masive în calculatoare și pandemia i-a prins pe toți cu pantalonii în vine, ca sa zic așa. Fără doar și poate au condiții decente în școli, asta este incontestabil, însă nu sunt cu mult mai avansați decât noi. Gândiți-vă doar că România, când a introdus orele de TIC în gimnaziu, a fost a IV-a țară din Europa. Nu am știut să gestionăm cum trebuie acest lucru, însă ea a fost o mega oportunitate.
Copiii de azi sunt nativi digitali. Aproape că încep sa dea cu degetul să mărească scrisul când citesc o carte. Se prind mult mai rapid cum funcționează aplicațiile, primesc și înțeleg informația din online (în special video) mult mai rapid decât noi.

Copiii mei, de exemplu, pe timpul epidemiei jucau Roblox cu colegii lor – pentru a fi astfel împreună în același spațiu virtual. În tot acest timp au interacționat și cu alți copii și m-am trezit la final de pandemie că vorbeau engleza la nivel mediu. Nu începător, mediu! Adică îmi cereau să port o conversație cu ei și înțelegeau tot ce spuneam, răspundeau, și chiar și gramatica era relativ corectă. Mie acest lucru mi s-a părut genial și mi-a confirmat, dacă mai avem nevoie, încă o dată, că mediul atractiv facilitează adopția informațiilor. Ăsta este de fapt și motivul pentru care am început RoboHub – pentru că este mult mai ușor să îi înveți pe copii despre programare, algoritmi, și dacă folosești roboți. Tuturor copiilor le plac roboții.
 
A fost pandemia o oportunitate în educație pentru ca profesorii și elevii, la nivel național, să deprindă niște minime noțiuni digitale?
 
Există un meme, care circula imediat după pandemie: un sondaj de opinie în rândul companiilor: care a fost factorul determinant pentru digitalizarea companiei? a: strategia; b: oamenii; c: pandemia.
Da, pandemia, ne place sau nu, a fost un fantastic motor în zona de digitalizare. Atenție, am zis digitalizare, nu transformare digitală – care este un lucru mult mai complex și scopul către care tindem pentru a fi eficienți. Unii profesori s-au descurcat, alții au fost frustrați, părinții la fel. A fost greu, dar a fost un șoc care a contribuit în mare parte să ne dăm seama unde suntem și ce facem. Din păcate ne-a arătat că sistemul este total nepregătit pentru acest lucru – nu există echipamente – nici la profesori, nici la copii; nu există niciun fel de hibrid și nici nu au fost ajutați absolut deloc în acest sens.

Eu, pe perioada pandemiei, am îndrăznit să predau un curs de robotică la un after – pentru că au insistat foarte mult și erau niște copii foarte pasionați. Și de vreo două ori a trebuit să predau sincron. A fost absolut îngrozitor. M-a obosit cât pentru o săptămână întreagă. Copiii solicitau atenție atât în online, cât și cei care erau fizic cu mine, vorbeau în același timp – deși stabilisem clar modul de interacțiune, se strica o cameră, nu pornea un microfon, nu mergea un share screen. Mă ia groaza numai când îmi aduc aminte. Și în momentele alea mă gandeam la bieții profesori. Aruncați în aceasta situație – unii dintre ei probabil complet nefamiliarizați cu platforme online – să se descurce. Singuri! Căci ministerul nu a făcut decât să le transmită o informare că există Google Classroom și Microsoft Teams. Unii nu s-au descurcat. De acord! Dar a încercat cineva să îi ajute? Să îi sprijine în vreun fel? Nu!
 
Cum ajută cursurile de robotică copiii; de ce sunt utile?

În primul rând este un mediu de învățare atractiv. Un mediu în care poți să inserezi diverse informații. Îmi este foarte ușor să le vorbesc copiilor nu numai despre cum se așază blocurile de programare, dar și despre etică în inteligență artificială, despre miturile privind roboții, despre multe aspecte ale tehnologiei care sunt abstracte pentru ei dacă nu le și vizualizează și nu le înțeleg concret.  Un exemplu este proiectul de Educație Civică 2.0. Am mers în 10 școli din România pentru a le explica copiilor, cu ajutorul roboților, cum funcționează parlamentul României. Și, la finalul lecțiilor, le-am pus întrebări despre ce am vorbit și am văzut că au reținut informațiile esențiale și de bază. Pe care altfel nu le-ar fi reținut nicicum, pentru că erau mult prea ne-interesante pentru ei și foarte abstracte.

Îmi place să dau tot timpul exemplul unei școli din rural din Ilfov unde am predat în cadrul proiectului AltViitor sprijinit de Microsoft România. Era o doamnă de TIC care știa Pascal ca nivel de programare. Am mers la oră, le-am arătat copiilor platforma pentru programare Micro:bit și le-am explicat ce înseamnă o buclă. Le-am arătat un bloc în care introduci alte blocuri și îi spui de câte ori să repete acele comenzi. La final a venit la mine și mi-a zis: „Doamnă, dacă ați ști de când mă chinui sa îi învăț ce înseamnă o buclă”. Evident că i-a fost greu, pentru că explica abstract. De fapt, toate softurile educaționale pe zona aceasta de programare sunt acum vizuale – asta pentru ca toți copiii să poată înțelege mai bine despre ce este vorba. Și nu doar atât, însă în industrie și roboții mai mari se duc în aceasta zonă – de exemplu, avem la RoboHub două brațe robotice de servicii care pot fi programate cu blocuri de cod. Astfel încât oricine să poată să le folosească.

De asemenea, este foarte important ca prima interacțiune cu programarea să fie foarte plăcută pentru ca ei să nu se sperie și să își dorească să afle mai multe, mai departe. Sunt copii ambițioși care învață singuri și nu se sperie de codare, însă cei mai mulți nu sunt așa. E foarte important să reușim să îi atragem și pe ei în această zonă și să înțeleaga câteva lucruri de bază.

La ce proiect de educație digitală lucrați anul acesta?

Anul acesta vom organiza prima tabără de agricultură de precizie pentru liceeni de la liceele agricole din România și o să începem să lucrăm la un prototip de robot educațional pentru copii.