Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, și-a anunțat luni intrarea în faliment după ce nu a reușit să își asigure finanțarea necesară pentru supraviețuire în cadrul negocierilor purtate în weekend.

Aproximativ 50.000 de turiști au rămas blocați în Grecia, în principal pe insule, ca urmare a falimentului touroperatorului britanic, a declarat luni pentru Reuters un oficial din Ministerul Turismului din Grecia, scrie Agerpres.

Turiștii blocați în Grecia, în principal turiști britanici, sunt în vacanță în insulele Zakynthos, Kos, Corfu, Skiathos și Creta, a declarat oficialul. „Principala noastră prioritate este să îi ajutăm să ajungă acasă”, a mai spus oficialul care a dorit să își păstreze anonimatul.

În paralel, Ministerele de Finanțe și de Turism din Turcia au anunțat că lucrează la un pachet de sprijin financiar pentru companiile locale afectate de falimentul touroperatorului britanic Thomas Cook. Potrivit unui mesaj publicat pe contul de Twitter al Ministerului Turismului din Turcia, un număr de 21.033 de clienți ai Thomas Cook sunt în prezent în vacanță în Turcia. Ministerul Turismului mai informează că pachetul de sprijinire a firmelor locale va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp posibil.

Mai mult de 150.000 de turiști britanici se află în prezent în străinătate și vor trebui repatriați, conform Autorității de Aviație Civilă.

„Vom face tot ce ne stă în puteri să-i aducem acasă”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, cu puțin timp înainte de anunțarea falimentului Thomas Cook, în primele ore ale dimineții. „Într-un fel sau altul, statul va trebui să intervină, pe bună dreptate, pentru a-i ajuta pe turiștii blocați”, a adăugat șeful guvernului de la Londra.

Johnson nu a aprobat un ajutor guvernamental pentru Thomas Cook. „Este perfect adevărat că guvernului i-a fost adresată o solicitare pentru o subvenție de aproximativ 150 milioane de lire”, a spus el, adăugând și care au fost motivele refuzului. „În mod clar, aceasta înseamnă mult din banii contribuabililor și creează, așa cum vor considera oamenii, un hazard moral în cazul unor viitoare asemenea dificultăți comerciale cu care s-ar confrunta companiile”, a explicat el.

Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde lire sterline (11,32 miliarde euro) pe an. De mai mulți ani însă compania era afectată de o concurență acerbă între tour-operatori și un mediu economic incert în special în Marea Britanie, în contextul Brexitului și deprecierii lirei. Grupul Thomas Cook are o povară a datoriilor de 1,7 miliarde lire sterline și întâlnirea cu creditorii era decisivă pentru o companie care are 19 milioane de clienți pe an în 16 țări.

În urma eșecului negocierilor, Thomas Cook și-a încetat activitatea cu efect imediat, conform Autorității de Aviație Civilă.