Compania de stat rusă Gazprom a anunțat vineri că sistează începând de sâmbătă furnizarea de gaze către Finlanda, transmite Reuters.

Partea rusă a luat decizia după ce firma de vânzare angro a gazelor Gasum, deținută de statul finlandez, a refuzat să achite gazele în ruble, așa cum pretinde Moscova.

Gazprom Export a cerut tuturor țărilor europene plata în ruble ca reacție la sancțiunile impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.

Majoritatea contractelor de export-import al gazelor sunt încheiate în euro sau dolari, iar Rusia a întrerupt încă din aprilie livrările către Bulgaria și Polonia, țări care au refuzat să accepte noile condiții de plată.

Finlanda importă din Rusia cea mai mare parte din gaze, însă acestea au o pondere de doar aproximativ 5% în consumul de energie.

"Este foarte regretabil că livrările de gaze conform contractului nostru de furnizare urmează să fie întrerupte", a declarat directorul general al Gasum, Mika Wiljanen. "Cu toate acestea, ne-am pregătit cu grijă pentru această situație și am luat măsuri ca să nu existe perturbări în rețeaua de transport al gazelor; ne vom putea alimenta cu gaze toți clienții în următoarele luni", a arătat el într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Gazprom va întrerupe fluxul de gaze sâmbătă la ora 04.00 GMT.

Gasum, care avertizase de miercuri că ar putea rămâne fără gaze rusești, a afirmat că clienții finlandezi vor primi în continuare gaze prin conducta BalticConnector, care face legătura cu Estonia.