Se estimează că decizia guvernului portughez de a încheia programul de acordare de vize pentru persoane din afara UE dispuse să investească anumite sume de bani în țară va crește cererile de Golden Visa cu peste 50% pentru Grecia.

Întrucât autoritățile spaniole au în vedere și ele înăsprirea condițiilor de acordare a permiselor de ședere și a ”vizelor de aur” pentru investitorii străini, programul Grecieia rămas unul dintre puținele care mai oferă acces la un pașaport european în schimbul unor investiții imobiliare, notează publicația elenă Money Review.

Și asta, într-un moment în care decizia Beijingului de a ridica măsurile restrictive împotriva coronavirusului reaprinde interesul investitorilor chinezi, un interes destul de ridicat înainte de pandemie.

”Credem că cererile de Golden Visa vor crește cu peste 50% în Grecia, odată cu încheierea programului portughez”, spune Kashif Ansari, co-fondator și director executiv al Juwai IQI, un gigant imobiliar la care chinezii și alți asiatici apelează pentru a achiziționa proprietăți în străinătate.

După cum explică Ansari, programul Greciei era oricum atractiv în sine și deosebit de popular în rândul investitorilor imobiliari chinezi, dar, pe măsură ce alte opțiuni dispar rând pe rând, a ajuns acum să aibă puțini concurenți.

Îmbunătățirea finanțelor publice în țările afectate de criza datoriilor și redresarea piețelor imobiliare determină mai multe guverne europene să revizuiască schemele Golden Visa, în condițiile în care creșterea prețurilor caselor creează deja probleme cumpărătorilor locali interesați.

Cea mai recentă evoluție în acest sens este dezvăluirea făcută de El Pais că Spania ia în considerare impunerea unor condiții mai stricte pentru acordarea ”vizelor de aur” investitorilor străini.

Astăzi, cetățenii străini care investesc cel puțin 500.000 de euro pentru achiziționarea unei reședințe în Spania își asigură un permis de ședere pentru o perioadă de 3 ani. De asemenea, ei pot obține așa-numita ”viză de aur” dacă investesc cel puțin un milion de euro în acțiuni sau două milioane de euro în obligațiuni guvernamentale spaniole.

Măsura Spaniei de a înăspri acest regim vine după ce Irlanda a pus punct programului său în luna februarie, iar Portugalia intenționează, de asemenea, să adopte o lege pentru a desființa acest program în viitorul apropiat.

Potrivit datelor analizate de Global Property Guide, cu care Juwai IQI colaborează, atât Grecia, cât și Spania au înregistrat o scădere a prețurilor locuințelor în termeni reali în ultimul deceniu. În termeni nominali, prețurile proprietăților în Spania au crescut cu 14%, înregistrând o rată de două ori mai mare decât în ​​Grecia, unde creșterea corespunzătoare este de 7%.

De notat, însă, că și Grecia dublează limita minimă a investiției pentru Golden Visa în unele zone, de la 250.000 de euro la 500.000 de euro. Cum însă singurele programe rămase sunt cele din Grecia, Malta și Letonia, Ansari consideră că majorarea pragului minim pentru ”viza de aur” în anumite zone ale Greciei la 500.000 de euro nu este de așteptat să diminueze interesul cumpărătorilor chinezi, care tind să facă oricum investiții relativ mari, în medie în jur de 650.000 de euro.

”Deoarece noul prag minim de investiții de 500.000 de euro se aliniază cu programele concurente, credem că impactul va fi relativ mic”, spune Ansari.

De altfel, datele centralizate de compania Juwai IQI arată că aproximativ 2/3 din cererile formulate de chinezi erau în zona Atenei, unde prețurile imobilelor erau deja mari. În centrul Atenei, un apartament mediu cu două dormitoare se vinde cu 630.000 de euro, peste pragul minim al programului Golden Visa, conform datelor Global Property Guide. 

Un val de cumpărători chinezi așteptat în 2024  

Kashif Ansari de la Juwai IQI spune că în China s-au acumulat deja numeroase cereri pentru achiziționarea de proprietăți grecești, dar că doar deschiderea granițelor de către regimul de la Beijing nu este suficientă pentru a transpune acest interes în tranzacții de cumpărare. Trebuie restabilite și zborurile la nivelurile din 2019, astfel încât investitorii chinezi să poată călători în Grecia, iar acest lucru este de așteptat să se întâmple începând cu prima jumătate a anului 2024 sau chiar mai târziu.

În contextul unei crize imobiliare pe plan intern, chinezii se orientează spre proprietăți din străinătate, mulți dintre ei căutând locuințe în care să locuiască permanent sau să le utilizeze câteva luni pe an, urmând ca în restul timpului să le ofere spre închiriere.

”Niște cumpărători cu care am lucrat în 2020 s-au mutat împreună cu copiii lor adulți într-o suburbie liniștită din nordul Atenei. Astăzi, nepotul lor de doi ani merge la o grădiniță privată cu predare în limba engleză din zonă. Ei speră că nepoții lor vor crește vorbind fluent în engleză, greacă și chineză”, mai spune Ansari.

Ceea ce caută cumpărătorii chinezi în Grecia este o proprietate într-o zonă convenabilă din punct de vedere al serviciilor și transportului și care să fie aproape de școli bune cu predare în limba engleză.

Cât despre cele mai mari dificultăți pe care le întâmpină, acestea sunt, desigur, bariera lingvistică, întrucât uneori funcționarii publici nu vorbesc engleza, dar și impozitele pe proprietate, care pot fi foarte mari. De asemenea, chinezii întâmpină dificultăți deosebite în obținerea unui cod fiscal și deschiderea unui cont bancar, dar și în obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.

Sursa: RADOR