Greva de vineri dimineața de la metrou nu a fost anunțată nici furnizorului și nici distribuitorului de energie din București, astfel că întregul sistem energetic al Capitalei se află în dezechilibru, Metrorex fiind un mare consumator.

Viorel Tudose, administratorul companiei Getica 95, furnizorul de electricitate al Metrorex, a precizat că în mai multe stații a fost oprită alimentarea cu energie, dar nu de către furnizor, ci de către angajați ai metroului, potrivit Agerpres.

"Alimentarea este oprită în anumite stații de metrou, iar zona Unirii este cea mai afectată. Getica 95 se delimitează de această acțiune. Noi am trimis energia în sistemul energetic național, iar acum suntem o victimă colaterală cu pierderi semnificative din punct de vedere financiar", a susținut Tudose.

Potrivit acestuia, angajații metroului nu au anunțat pe nimeni, nici pe cei de la Dispeceratul energetic, astfel încât să fie luate măsuri pentru echilibrarea sistemului energetic, în condițiile în care Metrorex consumă o cantitate mare de energie, de 25 de MW pe oră.

"Și noi am fost sunați de cei de la distribuție să ne întrebe ce se întâmplă, că este un haos, nu știa nimeni. În acest moment este dezechilibrat tot sistemul de distribuție al Bucureștiului", a subliniat reprezentantul companiei de energie.