Autoritățile de la București vor înființa, în perioada următoare, un grup mixt de lucru ce va avea ca misiune identificarea măsurilor pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen.

Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, care a declarat pentru Agerpres că a luat această decizie împreună cu ministrul Transporturilor.

„Ieri (joi, 24 septembrie – n.r.), am convocat la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor o întâlnire între specialiștii Autorității de mediu și cei ai Registrului Auto Român. La discuții au mai participat președintele ANPM, Toma Petcu, și comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Florin Diaconu, cât și directorul general al Registrului Auto Român, George Adrian Dincă”, a precizat ministrul Mediului.

Gavrilescu a mai spus că, în funcție de rezultatele grupului mixt de lucru, dar și în funcție de răspunsul pe care autoritățile române îl vor primi din partea autorității de omologare germane, statul român va decide care sunt măsurile legale care trebuie impuse.

Ce spun avocații

Pe de altă parte, Mihai Titichi, jurist în cadrul Centrului European al Consumatorului România (ECC-România), a declarat tot vineri că proprietarii români de autoturisme Volkswagen pot cere despăgubiri în instanță producătorului, dar va fi foarte greu de dovedit dacă autoritățile române nu se grăbesc să finalizeze ancheta locală.

„În România, un client poate cere despăgubiri în instanță, dar va fi foarte greu. Trebuie să dovedească prejudiciul, culpa producătorului și legătura de cauzalitate între culpă și prejudiciu”, a explicat Titichi.

În plus, el a adăugat că dacă autoritățile naționale fac controale și descoperă că s-au încălcat normele privind emisiile de carbon, atunci pe baza acestor date consumatorul poate da în judecată producătorul. Dacă mașina este în garanție, clientul poate merge împotriva dealer-ului, iar dacă nu mai este în garanție, direct la producător.

La rândul lor, avocații Gheorghe Piperea și Marius Coltuc au declarat că posesorii români de mașini ar putea plăti diferența în contul taxei de poluare, actual timbru de mediu, pentru noxele emise de autoturismele Volkswagen.

„În mod sigur vor fi probabil puși să plătească diferența de taxă oamenii care au cumpărat această mașină fiind convinși că nu are emisii prea ridicate”, a spus Piperea, care a adăugat că, dacă această taxă trebuie plătită de cineva, atunci acesta trebuie să fie Volkswagen. El a mai spus și că este convins că autoritățile europene și cele românești vor spune că Volkswagen nu trebuie să plătească.

Avocatul Marius Coltuc a menționat că statul român poate solicita Registrului Auto Român să cheme consumatorii să mai facă o dată testul de emisii. „În momentul în care se face din nou testul de emisii poluante atunci se emite o nouă decizie de calcul. Dacă vor exista diferențe, atunci ANAF poate executa silit suma înscrisă în decizia de calcul sau să rămână cu mașina neînmatriculată. Raporturile sunt între autoritatea publică și cel care a înmatriculat-o”, a explicat Coltuc.

Comisia Europeană a solicitat, joi, tuturor celor 28 de state comunitare să demareze propriile lor investigații la nivel național cu privire la autoturismele diesel produse de Volkswagen pentru a putea stabili dacă și cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene.

Mihai Titichi a menționat că în România sunt înregistrate 700.000 de autovehicule Volkswagen, însă a menționat că nu are date referitoare la existența unor modele cu probleme.