UPDATEGrupul Electrica a anunțat că este supus unui atac cibernetic
Grupul Electrica a anunțat luni că este supus unui atac cibernetic iar echipele de specialiști colaborează cu autoritățile naționale în domeniul securității cibernetice pentru gestionarea și remedierea incidentului.
"Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale Grupului, iar eventualele disfunctionalități apărute în interacțiunea cu consumatorii noștri sunt efecte ale măsurilor de protecție a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare și au rolul de a asigura securitatea întregului sistem", precizează grupul într-un comunicat către BVB, scrie Agerpres.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat că a fost notificat luni dimineață referitor la un atac cibernetic asupra Grupului Electrica.
Specialiști ai DNSC s-au deplasat la fața locului pentru a oferi suport în remedierea problemei și investigarea incidentului, unul de tip ransomware, alături de alte autorități cu atribuții în domeniu.
Pe baza datelor preliminare, sistemele critice pentru alimentarea cu curent electric nu au fost afectate și sunt funcționale, iar investigația este momentan în derulare, așa că nu vom putea furniza mai multe detalii în acest sens, la acest moment. Subliniem necesitatea și urgența dezvoltării unui CSIRT sectorial pentru domeniul energetic, ca și capacitate suplimentară specializată, a menționat coordonatorul Direcției Comunicare, Marketing și Media al Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), Mihai Rotariu, pentru Agerpres.
Comentarii