Guvernul României a comandat 123 de autobuze electrice de la compania poloneză Solaris, valoarea contractului fiind de aproximativ 65 de milioane de euro

Licitația este condusă de Ministerul Dezvoltării, iar autobuzele urmează să ajungă în șase orașe din România, relatează cleantechnica.com.

Iași, Sibiu, Sighetu Marmației, Târgu Mureș, Suceava și Pitești vor primi inițial 123 de autobuze electrice, dintr-un total de 131.

Autobuzele Urbino 12 vor avea o lungime de 12 metri și vor putea fi încărcate atât pantograf, cât și la prize. Firma Solaris s-a angajat să asigure infrastructura necesară pentru încărcarea rapidă a acestora în 123 de stații cu prize de 40 kW și 36 de stații cu pantograf la 300 kW.

De asemenea, autobuzele vin dotate cu aer condiționat și cu un sistem de informații pentru pasageri.

Livrările se vor face până la finalul anului 2022 și reprezintă una dintre cele mai mari comenzi de autobuze eco din Europa.