Premierul a anunțat vineri că primele fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost deja accesate, pentru proiecte gestionate de Ministerul Dezvoltării.

„Primul miliard de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost deja accesat. Banii europeni vor contribui la renovarea clădirilor din întreagă țară și reprezintă cea mai bună dovadă a modului în care Guvernul României abordează șansa enormă pentru dezvoltarea și modernizarea țării pe care o are prin acest program de redresare”, a scris premierul Nicolae Ciucă, într-o postare de pe pagina de Facebook a guvernului.

El a explicat că, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, autoritățile publice locale sau centrale vor derula programe de eficientizare energetică, siguranță seismică sau la incendii.

România are la dispoziție peste 29 miliarde de euro din PNRR, iar prefinanțarea reprezentând 13% din suma totală a fost deja virată de Comisia Europeană și au stat până acum în cont la BNR.