Guvernul de la București și compania germană Rheinmetall au semnat luni un document de colaborare pentru construcția unei fabrici de pulberi pentru armament în România, valoarea investiției fiind de peste 500 milioane de euro.

Potrivit șefului companiei germane, Armin Papperger, aceasta va fi cea mai modernă companie din lume în acest moment pentru producerea de pulberi cu bază dublă și triplă.

Conform acestuia, pulberea este necesară în întreaga lume și cu precădere în Europa pentru armate.

"Construim capacități cam de 60.000 de încărcături, adică 300.000 de încărcături modulare, ceea ce înseamnă una din cele mai mari capacități în lume pentru sisteme de artilerie. Vom produce, de asemenea, 200 de tone de pulberi pentru nevoile locale, mai ales pentru calibrul sovietic de 120 mm și pentru calibrul mediu. În total, Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene, 47 de milioane dintr-un programul aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin programul SAFE. Strategia este aceea de a face ca România să facă parte integrantă din ecosistemul european. De asemenea, România va face parte integrantă din ecosistemul NATO", a spus Papperger la sediul Guvernului.

De aici se poate continua și cu producția la altă scară, dar vom vedea ce se întâmplă cu calibrul mediu, vom vedea ce se întâmplă cu tancurile, ca să putem porni în construirea acestui ecosistem și a infrastructurii pentru aceste industrii de profil din România, care permit crearea de noi locuri de muncă, a mai explicat șeful Rheinmetall.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că "România începe să se profileze ca un jucător cu potențial în industria de apărare din sud-estul Europei".

Viitoarea fabrică de pulberi de la Victoria, județul Brașov, înseamnă o investiție de o jumătate de miliard de euro, aproximativ 700 de locuri de muncă noi, dar mai ales avantajul de a produce pulberi în România.

"Salut disponibilitatea Rheinmetall de a renegocia contractul de asociere, în așa fel încât o parte din lanțul de aprovizionare al viitoarei fabrici să fie unul local. În acest fel, unitatea de producție va fi mai bine integrată în economia românească", a continuat prim-ministrul.

Astfel, România se apropie de finalizarea negocierilor pentru accesarea fondurilor europene prin programul SAFE și se așteptă ele să fie gata în a doua jumătate a lunii noiembrie. Ele trebuie aprobate în CSAT, apoi prezentate Comisiei Europene. 

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a precizat că, în urma renegocierii, statul roman a obținut avantaje suplimentare de peste 93 milioane euro:

•⁠  ⁠jumǎtate din 47 milioane de euro - o finanțare europeanǎ pentru cei doi parteneri (statul român și Reihnmetall), care era consideratǎ anterior doar contribuția Reihnmetall și se acceptase zero pentru România;

•⁠  ⁠⁠costurile pentru licențǎ care erau 8%, au fost coborâte la 6%;

•⁠  ⁠⁠chiria pe care România o primea pentru platformǎ era 6 milioane și a urcat la 9.

„Adițional, dar mai greu mǎsurabil în bani, am introdus obligația unui lanț de aprovizionare local, pentru firmele din România. Industria de apărare românească trebuie să fie dezmorțită prin astfel de proiecte, iar economia noastră sǎ crească prin investiții pe orizontalǎ, pe tot lanțul de aprovizionare. Și, extrem de important - în condițiile în care România are 49% în aceastǎ asociere, pentru aspecte importante precum împrumuturi, vânzǎri, cedǎri de acțiuni, România are drept de veto", afirmǎ ministrul.

Fabrica ce urmează să fie construită va avea o capacitate de producție de aproximativ 60.000 de încărcături, respectiv 300.000 de încărcături modulare, ceea ce înseamnă una dintre cele mai mari capacități din lume pentru sisteme de artilerie. Se vor produce, de asemenea, 200 de tone de pulberi pentru nevoile locale, în special pentru calibrul de 120 de milimetri și pentru calibrele medii.