Economia României a crescut cu 4,1% anul trecut, sub estimările Guvernului, iar Produsul Intern Brut a fost de aproape 940,5 miliarde de lei (202 miliarde de euro).

Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2018 a fost de 940,477 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 4,1% față de 2017, potrivit datelor comunicate joi de Institutul Național de Statistică.

Conform INS, comparativ cu trimestrul III 2018, Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2018 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,7%. Față de același trimestru din anul 2017, PIB a înregistrat o creștere cu 4,1% pe seria brută și de 4,0% pe seria ajustată sezonier.

Creșterea economică din 2018 s-a datorat aproape exclusiv consumului populației, în condițiile în care investițiile au scăzut, iar exporturile au fost net inferioare importurilor. În termeni statistici, din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 5,2%, contribuind cu 3,3% la creșterea PIB. O contribuție negativă la creșterea PIB au avut-o formarea brută de capital fix, cu o contribuție de -0,7%, consecință a reducerii cu 3,2% a volumului său și exportul net (-1,8%), consecință a creșterii cu 4,7% a volumului exporturilor de bunuri și servicii, corelată cu o majorare mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, cu 8,6%.

În ceea ce privește sectoarele economice, doar activitatea din construcții a scăzut, dar în rest contribuțiile au fost pozitive. Principalele motoare ale creșterii au fost industria, comerțul, agricultura, industria IT și serviciile.

Construcțiile au avut o contribuție negativă la creșterea PIB (-0,3%), ca urmare a reducerii volumului lor de activitate cu 5,6%, precizează INS.

„La creșterea PIB, în anul 2018 față de anul 2017, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuții pozitive mai importante având următoarele ramuri: industria (+1,0%), cu o pondere de 23,7% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,1%; comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante (+0,7%), cu o pondere de 18,3% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,9%; agricultura, silvicultura și pescuitul (+0,4%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (4,4%), dar care au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate (9,9%)”, se spune în comunicat.

De asemenea, la creșterea PIB au mai contribuit sectoarele: informații și comunicații (+0,4%), cu o pondere de 5,2% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 7,0%; activități profesionale, științifice și tehnice; activități de servicii administrative și activități de servicii suport (+0,4%), cu o pondere de 7,3% la formarea PIB, al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,7%; impozite nete pe produs (+1,0%), cu o pondere de 9,5% la formarea PIB, al căror volum de activitate s-a majorat cu 10,1%.