Investițiile nete în economia națională au crescut cu 0,4% în al doilea trimestru comparativ cu aceeași perioadă din 2019, până la 23,5 miliarde de lei, arată datele transmise miercuri de Institutul Național de Statistică.

Investițiile au totalizat 41,6 miliarde de lei în primul semestru, o creștere cu 1,5% comparativ cu primul semestru al anului trecut.

Creșterea investițiilor în pofida perioadei de blocaj economic provocate de epidemia de coronavirus a fost lăudată de ministrul finanțelor Florin Cîțu. „Investițiile nete în economie mai mari în trimestrul II și semestrul I din 2020 față de aceeași perioadă din 2019. Doar guvernul a investit cea mai mare sumă din ultimii zece ani în primul semestru și se vede”, a scris ministrul pe Facebook.

Cîțu a reiterat apelul la banca centrală pentru scăderea dobânzilor: „Am implementat o politică fiscală anticiclică, prudentă și responsabilă, iar datele confirmă că am ales cea mai bună strategie. În continuare este nevoie și de dobânzi reale zero sau chiar negative pentru a menține acest ritm. Nu am dubii că așa se vă întâmpla”, a mai scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.

În semestrul I comparativ cu semestrul I 2019, investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 1,5%, creștere înregistrată la lucrările de construcții noi cu 7% și la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 2,3%. La alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 21,5%, arată datele INS.