Statistica zileiInvestițiile în economie au crescut cu 6,4% în 2017
Investițiile nete realizate anul trecut în economia națională au însumat 77,96 miliarde de lei, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică.
Doar în trimestrul al patrulea, investițiile nete realizate în economie au ajuns la 28,27 miliarde de lei, cu 13,5% mai mari comparativ cu aceeași perioadă din 2016.
Potrivit INS, în anul 2017, comparativ cu anul 2016, investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 6,4%, creștere înregistrată la toate elementele de structură, astfel: alte cheltuieli, cu 17,4%, lucrări de construcții noi, cu 4,9%, și la utilaje (inclusiv mijloace de transport), cu 3,9%.
O treime din suma alocată de investitori anul trecut a mers în proiecte din industrie, iar investițiile în construcții și comerț/servicii au reprezentat 25%, respectiv 24%, din totalul investițiilor în economie.
Comentarii