Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că a trimis Parlamentului spre reexaminare legea care introduce obligația prosumatorilor de a asigura producerea și stocarea de energie.

Obiectivul României de a deveni o țară neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie, riscă să nu mai poată deveni realitate din cauza unui amendament introdus în proiectul de lege nr. 255/2024. 

Amendamentul invocat privește obligația prosumatorilor de a asigura deopotrivă producerea și stocarea de energie.

Până în 2030, România și-a propus să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile, dar ”ultimele modificări legislative făcute în Parlament înfrânează acest proces, care până acum a adus rezultate bune”, precizează președintele:

”De exemplu, până în prezent, aproape 140.000 de prosumatori au instalat peste 1,7 Gigawați de surse de energie distribuită conectate la rețea, majoritatea covârșitoare bazându-se pe tehnologia solară fotovoltaică. Programe precum „Casa verde fotovoltaice” au fost accesate de către cetățeni, ceea ce dovedește că eforturile din ultimii ani de conștientizare a importanței producerii de energie verde dau rezultate concrete”.

Noile prevederi ale legii, deși necesare pe fond, sunt ”inoportune și inaplicabile în forma în care sunt reglementate”, susține președintele.

”Pe fond, utilizarea instalațiilor de stocare la prosumatori, chiar la locul de producere a surplusului de energie, este benefică, ducând inclusiv la reducerea prețului energiei. Însă transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului, prin obligarea acestuia de a investi suplimentar în capacități de stocare, va avea efectul advers, de descurajare a oamenilor de a fi interesați să folosească sau să-și instaleze panouri fotovoltaice”, atrage atenția șeful statului.

Totodată, prin stabilirea unui termen obligatoriu pentru prosumatori – 31 decembrie 2027, până la care să achiziționeze instalații de stocare a energiei electrice și, în lipsa instituirii corelative a unei forme de sprijin din partea statului, se produce și ”o discriminare față de prosumatorii existenți”.

Totodată, lipsa disponibilității financiare a beneficiarilor de a achiziționa suplimentar, din surse proprii, baterii pentru stocarea energiei solare induce riscul ca numeroase sisteme de panouri fotovoltaice deja instalate pe imobile să nu poată fi puse în funcțiune și racordate la rețea în mod corespunzător.

În această situație, contravaloarea instalării și a achiziției respectivelor sisteme nu va putea fi cerută la decontare Administrației Fondului pentru Mediu, instalatorii validați neputând recupera investițiile deja realizate.

Mai mult, costurile încă ridicate, presupuse de cumpărarea de către prosumatori a unor sisteme de stocare, vor descuraja oamenii să fie interesați să-și instaleze panouri fotovoltaice pentru locuințele proprii, apreciază Iohannis.

În plus, obligația nou-introdusă ”nu pare a ține cont nici de posibilitatea efectivă de punere în aplicare”.

Condițiile propriu-zise de amplasare de către prosumatori a acumulatorilor ce vor fi utilizați în stocarea energiei electrice sunt unele specifice, existând numeroase situații în care astfel de instalații au produs incendii pe fondul amplasării necorespunzătoare.

Faptul că majoritatea prosumatorilor cu capacități de producție deja instalate au invertoare care nu permit racordarea unor instalații de stocare, fiind necesară înlocuirea cu un dispozitiv compatibil, face discutabilă aplicarea noilor dispoziții, în contextul în care prosumatorii care au beneficiat de finanțare europeană în implementarea capacităților de producție nu au voie, vreme de 5 ani, să aducă modificări instalațiilor (panouri și invertor).

Președintele încurajează Parlamentul să identifice ”acele soluții legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziționarea de capacități de stocare a energiei electrice”.

Totodată, pot fi incluse în legislație și ”prevederi complementare, precum instituirea de programe de sprijin pentru prosumatorii existenți sau de măsuri care țin de managementul întregului sistem energetic, astfel încât efortul privind creșterea capacităților de producere și stocare a energiei electrice verzi să nu cadă preponderent pe umerii oamenilor”.