Președintele României și-a exprimat speranța, într-o întrevedere cu Mugur Isărescu, că Guvernul și BNR vor discuta în perioada imediat următoare despre cum să îmbunătățească dialogul instituțional și cooperarea în domeniul politicilor economice.

Banca Națională a României trebuie să urmărească, „cu responsabilitate și determinare”, obiectivul fundamental de asigurare a stabilității prețurilor, astfel încât veniturile românilor să nu aibă de suferit prin scăderea puterii de cumpărare, susține președintele Klaus Iohannis.

Iohannis a explicat că autoritățile romîne trebuie să-și coordoneze politicile economice, ceea ce nu înseamnă că politicile unor autorități să fie subordonate obiectivelor altora, „însă ansamblul politicilor economice trebuie să asigure, prin toate măsurile care se impun, stabilitatea și predictibilitatea cadrului macroeconomic”.

„Atât Guvernul, cât și Banca Națională trebuie să evite abordările concurențiale, astfel încât cooperarea instituțională să fie una eficientă, în condiții de echilibru și responsabilitate față de interesele economice ale României”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a avut miercuri o întrevedere cu conducerea Băncii Naționale a României, reprezentată de guvernatorul Mugur Isărescu și prim-viceguvernatorul Florin Georgescu. Întâlnirea a fost ocazionată, explică Administrația Prezidențială, de necesitatea consultărilor în privința medierii disputelor dintre Guvern și BNR, referitoare la riscurile cu care România se confruntă în prezent în ceea ce privește inflația și coordonarea politicilor economice.

În discuțiile dintre Iohannis și cei doi oficiali ai băncii centrale a fost analizată situația macroeconomică existentă, iar Mugur Isărescu a prezentat principalii factori ai creșterii prețurilor, arătând că influențele semnificative provin din componente aflate în afara sferei de acțiune a politicii monetare.

Președintele Iohannis, care a subliniat că este esențială independența băncii centrale în legătură cu deciziile de politică monetară, „și-a exprimat speranța că vor exista discuții între Guvern și BNR în perioada imediat următoare, care să îmbunătățească dialogul instituțional și cooperarea în domeniul politicilor economice”.

Administrația Prezidențială a anunțat că Iohannis se va întâlni vineri cu prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrul de finanțe Eugen Teodorovici, iar acesta a spus că premierul va avea o întrunire cu Mugur Isărescu săptămâna viitoare.

Reprezentanții Guvernului, inclusiv fostul premier Mihai Tudose, au atacat în ultimele luni pozițiile băncii centrale, pe care o învinovățesc de creșterea dobânzilor și devalorizarea leului, în timp ce unii oficiali ai BNR au criticat, voalat, politicile economice ale coaliției PSD-ALDE, menționând că guvernanții nu se pot baza doar pe creșterea consumului pentru dezvoltarea economiei, amintind că astfel pot interveni importante dezechilibre la nivel macroeconomic. De altfel, rata inflației a ajuns deja la un nivel foarte înalt, de 5% în martie comparativ cu aceeași lună din 2017, iar banca centrală a fost nevoită să urce ratele dobânzii de referință.